Pe data de 23 mai 2019, la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare s-a desfășurat ceremonia de decernare a premiilor „Cristalul Calității” instituțiilor de învățământ (programe de studii, departamente, facultăți) și persoanelor care contribuie la promovarea culturii ca
Cu prilejul a 25 de ani de implementare a Programului UE Erasmus în Republica Moldova, 10 ani de la Semnarea Parteneriatului Estic și a celebrării Zilelor Europei joi, 23 mai 2019, a avut loc un eveniment special - Erasmus+ Alumni Crossroads.
Pe 16 maI 2019, în incinta Universității de Stat ,,Dimitrie Cantemir” (USDC), a avut loc susținerea cu succes a tezei de doctor în științe geonomice la specialitatea 166.02 – Protecția mediului ambiant și folosirea rațională a resurselor naturale de către doctoranda Galina MÎNDRU cu tema
Studentele USDC Anastasia PODARU și Irina BELOUS de la programul de studii Biologie moleculară sunt printre 50 cei mai buni studenţi ai ţării, câștigători ai concursului Burse de Merit – 2018, ediția a XXIII-a.
Joi, 18 aprilie 2019, la USDC a fost organizată masa rotundă în cadrul implementării Programului național privind controlul alcoolului și Programului național privind controlul tutunului 2012-2020.
La 11 aprilie curent, Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” (USDC) a găzduit sesiunea de informare privind infrastructurile de cercetare în macro-regiunea Dunării.
Pe 21 martie 2019 la Universitatea de Stat “Dimitrie Cantemir” a fost organizată o lecţie publică, prezentată de preotul Octavian MOȘIN, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova.
La data de 13 martie 2019, la ora 14:00, în aula 4 a avut loc Concursul Intelectual al Chimiștilor organizat de departamentul Chimie, Matematică și Informatică pentru studenții programului de studiu Chimie, ciclul I.
La data de 21 februarie 2019, în cadrul Universității de Stat „Dimitrie Cantemir” a fost organizată o dezbatere publică între candidaţii înscriși la concursul pentru ocuparea postului de rector USDC, doamna dr. hab., conf. univ. HANGANU Aurelia și doamna dr. PROCOP Natalia.