Dumitru MIHĂILĂ

02/11/2016

La data de 11 februarie 2016, în cadrul programului "Lecţii publice cu 50 profesori invitaţi", dezvoltat de Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei,s-a desfăşurat în regim online o videoconferință pentru studenții, masteranzii, doctoranzii și profesorii Facultății Științe ale Naturii a Universității Academiei de Științe din Moldova și studenții Facultății de Istorie și Geografie a Universității „ Ștefan cel Mare” din Suceava, România cu tematica: VARIABILITATE ȘI TENDINȚE DE EVOLUȚIE CLIMATICĂ PE TERITORIUL MOLDOVEI DE LA VEST ȘI DE LA EST DE PRUT.
Un studiu amplu și profund pe această tematică a fost prezentat de profesorul invitat Dumitru MIHĂILĂ, dr., conf. univ., Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, România.
În cadrul video-conferinței au fost descrise cele mai noi date privind factorii care determină variabilitatea și tendințele de evoluție climatică pe teritoriul Moldovei la vest și est de rîul Prut, precum și metode moderne de monitorizare, colectare și analiză a datelor, care argumentează aceste fluctuații ale elementelor climatice pentru teritoriul menționat.
Dl. Dumitru MIHĂILĂ a arătat  evoluția climei pe parcursul ultimilor 18 mii ani pe teritoriul Moldovei,  pe ambele părți ale rîului Prut, cu argumentarea factorilor cosmici, telurici și antropici.
De asemenea, Domnia sa s-a oprit detaliat și la starea actuală a climei în teritoriul menționat, precum și la scenariile oscilațiilor și schimbărilor climatice pentru secolul XXI. Un accent deosebit s-a pus pe consecințele variabilității climei pentru pentru mediu și societate, evidențiind potențialul riscurilor meteo-climatice.
La discuții pe marginea raportului au participat activ mai mulți participanți ai videoconferinței: studenți, doctoranzi și profesori.