Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
Pe parcursul a 5 zile (25-29 octombrie 2015), o echipă de tineri cercetători ai Centrului de Biologie Moleculară a Universității Academiei de Științe a Moldovei, dr. Clapco Steliana, dr. Șestacova Tatiana, Martea Rodica și Tabără Olesea a efectuat o vizită la Universitatea Hohenheim (Stuttgart, Germania), oportunitatea fiind oferită de proiectul Asocierea la Infrastructura Europeană de Cercetare în domeniul Biologiei, elaborat în parteneriat cu Universitatea Hohenheim și finanțat de Comisia Europeană.
Cercetătorii UnAȘM au fost găzduiți cu mare amabilitate de Institutul de Botanică din cadrul universității germane, condus de prof. Otmar Spring și Stația universitară de Ameliorare a Plantelor, în persoana directorului adjunct prof. Volker Hahn.
Echipa moldavă a participat la un ciclu de seminare și mese rotunde în cadrul laboratorului de Biodiversitate și Interacțiune a Plantelor, a fost familiarizată cu diverse tehnici de mass-spectrometrie implementate în Centrul de cercetări proteomice Life Science Center din cadrul UH. Adițional, tinerii cercetători au vizitat Stația de Ameliorare a Plantelor a universității, amplasată în localitatea Eckartsweier, fiind profund impresionați de cîmpurile experimentale și dotarea tehnică a stațiunii, metodele performante utilizate.
Experiența colaborării UnAȘM cu Universitatea Hohenheim depășește limitele proiectului menționat, dezvoltîndu-se într-un doctorat în co-tutelă internațională, susținut de o bursă DAAD obținută în anul curent de doctoranda anului I Acciu Adriana. Tînăra cercetătoare va beneficia de posibilitatea realizării unui studiu aprofundat în domeniul ”Variability of Orobanche cumana populations infesting sunflower in different regions of Republic of Moldova”, fiind ghidată de acad. Maria Duca și prof. Otmar Spring, directorul Institutului de Botanică al Universității Hohenheim – instituția gazdă.