Simpozionul International ”Orobanche spp.la Floarea Soarelui”

În perioada 25 - 27 august, Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în colaborare cu International Sunflower Association (ISA, France), a organizat manifestarea ştiinţifică „International Symposium on Broomrape (Orobanche cumana) in Sunflower”.
Deschiderea forului a avut loc la 26 august 2011, ora 9.30, în Sala Azurie a AŞM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1), conform programului
La simpozion au participat peste 100 persoane, inclusiv 47 savanţi recunoscuţi din străinătate (Argentina, Bulgaria, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Israel, România, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria), care au reprezentat 6 universităţi şi 10 institute de cercetare din lume. La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanţi ai companiilor private, producătoare de seminţe de floarea-soarelui, fermieri etc.
Simpozionul a avut drept obiectiv schimbul de idei între cercetători privind studiul ameliorării rezistenţei genetice a florii-soarelui la Orobanche cumana Wallr., particularităţile biochimice, fiziologice şi moleculare ale interacţiunii gazdă-parazit, diversitatea raselor şi răspândirea acestora în Europa şi în întreaga lume, metodele agrochimice de combatere a fitoparazitului etc.
Tezele participanţilor au fost editate în culegerea materialelor ştiinţifice ale simpozionului, iar cele mai relevante momente au fost incluse într-un poster.