Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
Cu prilejul aniversării a 70-a de la crearea primelor instituţii de cercetare şi a 55-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la data de 25 martie 2016 sub egida UnAŞM şi-a deschis lucrările prima ediție a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale “Științele vieții în dialogul generațiilor: conexiuni dintre mediul academic, universitar și de afaceri".
Evenimentul a întrunit specialiști notorii în domeniul ameliorării plantelor, biomedicinei, bioinformaticii, schimbărilor climatice, siguranței alimentare, ecologiei și protecției genofondului și studenți, masteranzi și doctoranzi din cadrul institutelor de cercetare (IMB, IFS, IEG, IZ, GB (I), IGS, IGFPP ale AȘM, IMSP Centrul Mamei și Copilului, Institutul de Fitotehnie "Porumbeni", Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului „N. Dimo”, Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp”Selecţia” din Bălți), precum și din universități din țară (USMF „N. Testemițanu”, USM, UTM, UASM, UST, U„B.P. Hasdeu” din Cahul, UnAȘM) și străinătate (Universitatea din București, România, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, România, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, România).
La manifestare au participat prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion TIGHINEANU, acad. Teodor FURDUI, acad. Vasile MICU, m. c. Andrei PALII, acad. Ion DEDIU, directori și secretari științifici ai institutelor de profil.
Lucrările întrunirii au fost deschise de rectorul UnAŞM, acad. Maria Duca, care a subliniat faptul că Universitatea a decis să organizeze conferinţa în cauză, în speranța că aceasta va deveni tradiţională an de an, asigurând o platformă eficientă în dialogul generațiilor, schimbul de cunoștințe și experiență, crearea unor conexiuni utile dintre mediul academic, universitar și de afaceri din țară și peste hotare.
În cadrul şedinţei în plen au fost audiate patru rapoarte prezentate de oaspeții de onoare:
Conferința a continuat cu activitatea în cadrul secţiilor tematice și vizionarea posterelor.
La eveniment s-au înregistrat ca autori și coautori 528 participați din 14 universități și 32 instituții de cercetare, inclusiv 8 universități și 7 instituții de cercetare de peste hotare: Bulgaria, Italia, Republica Belarus, România, Federația Rusă, SUA și Yemen.