Arhiva evenimentelor

Dezbaterea Valorificarea opţiunii europene de către Republica Moldova 
20.12.2013

Catedra Limbi şi literaturi a UnAŞM, în colaborare cu Catedra Limbi şi Civilizaţii a Liceului AŞM, a organizat  dezbaterea Valorificarea opţiunii europene de către Republica MoldovaEvenimentul a avut loc în ziua de vineri, 20 decembrie 2013, în incinta Bibliotecii Liceului AŞM, între orele 1130-1300. La eveniment au fost prezenţi studenţi, liceeni şi colaboratori ai UnAŞM.

Moderator: conf. univ., dr. Galina Păduraru


Întâlnire cu poetul Grigore CHIPER
06.11.2013

Miercuri, 6 noiembrie 2013, Catedra Limbi şi Literaturi a Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei a organizat o întâlnire cu poetul Grigore CHIPER, autor al mai multor volume de poezii (Cehov, am cerut obosit, editura Cartier, Chişinău, 2001,Turnul de fildeş înclinat, editura Vinea, Bucureşti, 2005, Roman-simulacru, editura Limes, Cluj, 2010) şi de proză scurtă (O altă imagine a poeziei basarabene, editor Eugen Lungu, editura Arc, Chişinău, 1995;Violoncelul şi alte voci, 94 p., Editura Augusta, Timişoara, 2000). Invitatul Grigore CHIPER deţine Premiul Tineretului din Republica Moldova (1990), Premiul Uniunii Latine, Paris (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova  (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000), este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România.

Evenimentul organizat a avut ca scop familiarizarea studenţilor de la specialitatea limbi şi literaturi cu activitatea literară a scriitorului, cu “nucleele tematice ale creaţiei sale, străbătute de undele unei hipersensibilităţi poetice”.


GLOBALIZARE, LIMBĂ, CULTURĂ 
17.04.2013

Locul desfăşurării 
Facultatea de Ştiinţe Socioumanistice
Cea de-a opta şedinţă a Cercului Literar-Lingvistic, desfăşurată în cadrul Catedrei Limbi şi Literaturi, la data de 17.04.2013, a avut un generic foarte actual -GLOBALIZARE, LIMBĂ, CULTURĂ – şi destul de controversat, mai ales când se pune în discuţie problema identităţii naţionale şi culturale. Aceste aspecte au încercat să le discute studenţii anului I şi II, specialitatea limba şi literatura română/limba engleză. Influenţa limbii engleze asupra altor limbi europene, iclusiv asupra limbii române, constituie un subiect deosebit de intrigant pentru studenţii filologi, legaţi spiritual atât de valorile naţionale, cât şi de cele universale, ademeniţi deopotrivă de tradiţie, dar şi de perspectivele şi dinamica lumii moderne, în special, europene. 
Discuţiile s-au concentrat în jurul cauzelor acestui fenomen, a problemelor pe care le ridică şi a soluţiilor recomandate în vederea păstrării fondului naţional şi cultural. După aprinse discuţii, şi, sintetizând o serie de opinii ale speciliştilor, studenţii au ajuns la concluzia că acest fenomen nu presupune moartea popoarelor mici sau asimilarea lor de către istoria generală a continentului. Ba din contra, stimulează lupta pentru păstrarea identităţii. Altfel zis, globalizarea nu ameninţă identitatea naţiunilor mici, ci, dimpotrivă, provoacă o valorizare, a specificului şi tradiţiilor acestora.  
Analizând situaţia din Republica Moldova, s-a constatat că utilizarea pe scară tot mai largă a limbii engleze a fost determinată, după 1989, în mare parte de evoluţia economiei, rezultată din liberalizarea schimburilor economice. S-a constatat că în ultimii ani, în sfera producţiei şi a comerţului din ţara noastră, se infiltrează tot mai multe firme străine, care-şi recrutează personalul prin utilizarea pe scară largă a limbii engleze.
Cu referire la apariţia fenomenului globalizării în lingvistică, studenţii au menţionat că aceasta se află într-un raport direct cu situaţia din economie, ilustrând o anumită faţetă a relaţiei dintre dinamica societăţii şi necesităţile comunicării. In opinia viitorilor specialişti în ştiinţe filologice, conceptul de globalizare lingvistică trebuie înţeles ca o acceptare deliberată a unui mijloc de comunicare comun / unic în relaţiile economice internaţionale.


 

 

CONGRESUL MONDIAL AL EMINESCOLOGILOR
In honorem Mihai Cimpoi – 70
03.09. 2012 – 04.09.2012 
Locul Desfășurării 
Academia de Ştiinţe a Moldovei
Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu”

Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost prezentă la acest eveniment, de o evidentă importanţă culturală, prin intermediul cadrelor didactice ale Catedrei Limbi şi Literaturi, dar şi prin intermediul studenţilor anului I şi II, specialitatea limba şi literatura română şi limba engleză.

DIN PROGRAM:
3 SEPTEMBRIE
I PARTE
Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

      Cuvânt de deschidere acad. Gheorghe DUCA, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Mesaj de salut                     Mihail Şleahtiţchi, consilier prezidenţial

Discursuri omagiale:          Ion HADÂRCĂ, poet, parlamentar

acad. Eugen SIMION, preşedintele  Secţiei de Filologie a Academiei Române, director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”

prof. Victor CRĂCIUN, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni

II PARTE
Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Lansări de cărţi:

Dicţionarul literaturii române (a prezentat acad. Eugen SIMION)

Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic de acad. Mihai CIMPOI (a prezentat Valeriu MATEI)

Mihai Cimpoi: De la mitopo(i)etică la critica ontologică (a prezentat Theodor CODREANU)

Nicolae IONIŢĂEminescu în grafica mondială (a prezentat autorul)

Album „Mihai CIMPOI – 70” (a prezentat Daniel CORBU, Filomena CORBU)

Culegere de studii consacrate acad. Mihai CIMPOI (a prezentat acad. Mihail DOLGAN)

Cărţi ale editurii Biblioteca Târgovişte,  semnate de Mihai CIMPOI, Vasile ROMANCIUC, Aurelian SILVESTRU (a prezentat prof. Mihai STAN)

„Luceafărul” în cartofilie (a prezentat Constantin CIOBANU, Iurie GUŢU)

Luceafărul, ediţie bilingvă româno-găgăuză, trad. Todur Zanet (a prezentat dr. hab.Vasile BAHNARU)

 

4 SEPTEMBRIE

Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu”

 

I. „A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii…”. Cele două obiective ale luiConstantin NOICA azi. Au participat invitaţii la Congres (Moderatori:          acad. Eugen SIMION, acad. Mihai CIMPOI, acad. Nicolae DABIJA)
II. Eugen Doga „M. Eminescu şi muzica”

  • Lansarea buletinului „Mihai Eminescu”, ediţie omagială (prezintă Lidia KULIKOVSKI, director general al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”); Elena DABIJA, director al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu”
  • Fragmente din filmele lui Octav Minar şi Emil Loteanu
  • Expoziţie grafică de Ion Daghi
  • „Pe urmele lui M. Eminescu” Vasile Şoimaru

 Evenimentul a continuat cu sedinţă foto, autografe.


 

MASĂ ROTUNDĂ
Procesul literar contemporan. Nevoia de Paul Goma

02.10 2012
Locul Desfășurării 
Biblioteca „B.P Hasdeu” din Chișinău

Cu ocazia zilei de naştere a lui Paul Goma, cititorii şi admiratorii scriitorului s-au adunat la o masă rotundă, pentru a comenta „Nevoia de Paul Goma”, poet originar din Mana Orhei, stabilit la Paris (Franța).  
Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca BP Hasdeu, filiala „Onisifor Ghibu”.

Din Program:

Flori Bălănescu, PAUL GOMA 77. 35 de ani de la Mişcarea Goma
Andrei Ţurcanu, Paul Goma în şirul singuraticilor Basarabiei
Dumitru Ungureanu, Paul Goma 77 – proba timpului
Anatol Moraru, Apologii necesare
Mariana Pasincovschi, Paul Goma: Vocația totalităţii auctoriale prin biografie şi literatură
Viorel Ilişoi, Acasă la Paul Goma 
Vor citi din scrierile lui Paul Goma actorii:
Ronin Terinte, Ana Tkacenko şi Alexandra Bobu

Lansări de carte:

Petru Ursache, Omul din calidor, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012
Prezintă: Acad. Mihai Cimpoi
Aliona Grati, Iniţieri în textul literar, Chişinău, Arc, 2011
Prezintă: Nina Corcinschi
Ancuţa Maria Coza, Paul Goma. Scriitura disidenţei, Iaşi, Editura TipoMoldova, 2011 
Prezintă: Dumitru Crudu
Mariana Pasincovschi, Paul Goma. Biografie şi literatură, Cluj, Editura Limes, 2012
Prezintă: Diana Vrabie
Calerie foto


 

SESIUNE DE LECTURI ACADEMICE 
Enciclopedismul lui Eminescu

09.10.2012

Locul desfășurării 
Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan”

Sala de Şedinţe a Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Moldovei „Andrei Lupan” a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente literare, dedicate studenţilor Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei. E vorba de Lecţia Publică Enciclopedismul lui Eminescu, susţinută de marele eminescolog de talie europeană, acad. Mihai Cimpoi.  
Moderatorul evenimentului a fost dr. Aurelia Hanganu, BŞC „Andrei Lupan”. 
Onorantă a fost prezenţa academicianului şi preşedintelui Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, personalitate nelipsită de la astfel de evenimente de o certă valoare ştiinţifică.
Comunicarea academicianului Mihai Cimpoi - Enciclopedismul lui Mihai Eminescu – a reuşit să trezească interesul publicului prezent în sală prin diversitatea aspectelor puse în discuţie: de la biografia poetului, până la aspectele filosofice ale creaţiei sale. Eminescologul a prezentat, după cum urmează:

  1. Scurte date biografice. Informatii privind Caietele lui Eminescu.
  2. Filosofia lui Eminescu (influențe)
  3. Intuițiile lui Eminescu: teoria relativității, teoria cuantica, importanta sociologiei, structura luminii...
  4. Informatii referitoare la decizia Nasa de a numi cel mai mare crater de pe Marte „Eminescu” pentru meritele știinţifice ale poetului român.

Comunicarea a culminat cu dialogul dintre reputatul critic basarabean şi studenţii UnAŞM. 
Un punct de atracţie al evenimentului l-a constituit expoziţia organizata cu acest prilej, prezentând caietele lui Eminescu în facsimil.


 

FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE 
GRIGORE VIERU  

27. 10. 2012
Locul desfăşurării
UPS Ion Creangă”

Muzeul Literaturii Române Iaşi, Asociaţia Culturală „Feed Back” Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Biblioteca „Ion Creangă” Chişinău, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova – Institutul de Filologie, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei Chişinău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Iaşi şi Colegiul „Costache Negruzzi”, Iaşi a organizat în perioada 24 – 27 octombrie 2012, la Iaşi şi la Chişinău, cea de a IV-a ediţie a FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE „GRIGORE VIERU”.  
Manifestările de la Chișinău au presupus, pe lângă multe alte activităţi, un recital de poezie organizat de U.P.S. „Ion Creangă”. Studenții anului I, II și III de la UnAŞM au avut ocazia să se familiarizeze cu programul festivalului de la Iaşi, dar şi cu noutățile literare legate de opera regretatului poet. 
Programul a început cu o scurtă prezentare a vieții și creației poetice a lui Gr. Vieru, prezentată de Alexandru Burlacu, doctor habilitat, profesor universitar. Printre oaspeții evenimentului pot fi menționați: acad. Mihai Cimpoi, care a fost și organizatorul Festivalului, (alături de Daniel Corbu, directorul Editurii Princeps Edit, și de Claudia Balaban), colaboratorii Institutului de Filologie, dar şi membrii Catedrei Limbi și Literaturi a UnAȘM ș.a. 
Manifestarea a continuat cu un recital a celor mai frumoase poezii din creația poetului basarabean, susținut de studenții Universității „Ion Creangă”, dar şi de oaspeţii evenimentului.

 

Un filon de filosofie socială în cercetarea societăţii
Ana Pascaru la 60 de ani de la naştere
5.11. 2012
Locul desfăşurării
Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan”
Începând cu data de 1 noiembrie 2012, Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Moldovei „Andrei Lupan” găzduieşte expoziţia de carte a doctorului în filosofie Ana Pascaru, conferenţiar universitar, expoziţie prilejuită de cea de-a 60 aniversare a doamnei Pascaru. Desigur, expoziţia, deşi amplă, nu a putut cuprinde toate apariţiile în publicaţiile de specialitate a Anei Pascaru.  
Fiind cercetător ştiinţific la Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, domnia sa cercetează procesele şi tendinţele social-politice contemporane, inclusiv problemele tineretului. De asemenea, este preocupată de conflictele sociale, cum ar fi conflictul interetnic. Cu acest prilej biblioteca a organizat şi o întâlnire cu autoarea, la care au participat activ studenţii anului II, de la Limbi şi Literaturi (alături de colegii de la filosofie), generând discuţii în jurul subiectului abordat.


 

CULTIVAREA LIMBII ÎN CONDIŢIILE COMUNICĂRII ACTUALE
04.12.2012 
Locul desfășurării: 
Facultatea de Științe Socioumanistice

Cercul literar-lingvistic, desfășurat sub genericul „Cultivarea limbii în condițiile comunicării actuale”, a fost monitorizat de doamna dr., conf.univ. Galina Păduraru, specialist în domeniul lingvisticii. 
Dr., conf.univ. Galina Păduraru a menționat scopul ședinței, necesitatea desfășurării unor astfel de întruniri și obiectivele propuse:

  • Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare.   
  • Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.  
  • Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile abilităţi de comunicare.
  • Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba maternă şi recunoaşterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală şi îmbogăţirea orizontului cultural.  
  • Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice   

Discuțiile s-au purtat în jurul unor probleme foarte actuale:

  • Infiltrarea anglicismelor în limba română. (Studenții au avut ocazia să-și expună părerea referitor la acest fenomen; să constate motivele care-i determină pe tineri, mai ales, să apeleze la anglicisme sau alte –isme, în defavoarea echivalentelor acestora din română; să identifice cazurile când împrumuturile sunt motivate în limbă și să ia atitudine în acest sens; să enumere câteva exemple, din experiența proprie sau ca urmare a propriilor observații, care ar atesta folosirea artificială a anglicismelor și, nu în ultimul rând, exemple în care dorința de a fi în vogă a unora ajunge până la ridicol: ex: prenume străine în raport cu numele de familie tipice Richard Vacaru...
  • Limbajul de lemn. O scurtă prezentare a conceptului în trăsăturile sale esențiale și câteva exemple relevante a propus studenta anului III - Gheorghiu Natalia.

La acest capitol discuțiile s-au purtat în jurul specificului limbajului politic dintotdeauna. Studenții au evidențiat scopurile care-i determină pe politicieni să apeleze la expresii pre-fabricate și fără un mesaj concret, care sunt beneficiile pe care folosirea unui astfel de limbaj i le aduc politicienilor, care sunt efectele malefice ale limbajului de lemn... La acest capitol, studenții și-au amintit de comedia O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, demonstrând actualitatea acesteia.
Studenții s-au dovedit a fi foarte activi, manifestând un deosebit interes pentru tema propusă analizei, au încercat să găsească soluții pentru aceste fenomene destul de periculoase, din punctul lor de vedere, sub mai multe aspecte: social, politic, cultural...


 

ŞEZĂTOARE LITERARĂ
15.03.2013
În data de 15 martie, la ora 13:30, în incinta Facultății Științe Socioumanistice, Sala de Ședințe a Institutului de Chimie, s-a desfăşurat o Șezătoare literară, cu participarea studenților anului I și II, specialitatea limba și literatura română și limba engleză, din cadrul Catedrei Limbi și Literaturi a UnAȘM.

Astăzi, în epoca luminii, satul continuă să fie păstrătorul memoriei şi a tradiţiei, dar vădind și o anumită deschidere pentru achizițiile lumii noi, moderne. Dacă înainte şezătoarea era o activitate culturală cu finalități practice, astăzi tinerii preferă alte tipuri de activități de divertisment, lâna „se toarce” folosind cele mai noi tehnologii, covoarele „se țes” la fabrici, iar împletitul, și mai des croșetatul, se practică în fotolii, în fața televizorului. 
Șezătoarea literară, organizată în cadrul Cercului literar-lingvistic, s-a dorit a fi o tentativă de actualizare a produsului cultural folcloric sau tradițional prin raportare la valorile mai noi ale neamului nostru. Pentru numai două ore, Sala de Ședințe a devenit locul de întâlnire, prin intermediul operelor, a mai multor generații de creatori, pe care i-a dat acest „picior de plai” basarabean. Studenții au îmbinat fericit arta dramatică cu cea retorică, muzicală, narativă..., condimentând scenariul cu vorbe de duh și glume culese din popor. Un obiectiv specific al Șezătorii a fost promovarea literaturii basarabene. Participanții au recitat poezii, au prezentat personaje, au interpretat cântece și au înscenat secvențe din operele literare ale scriitorilor autohtoni: Grigore Vieru, Leonida Lari, Aureliu Busuioc, Paul Goma, Ion Druță, Nicolae Esinencu...
Pentru efortul depus, participanții la Șezătoare au fost răsplătiți cu premii în formă de carte, oferită cu multă generozitate de către directorul Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, dr. hab. Vasile Bahnaru.