Profesori invitaţi

Internaţionalizarea instruirii şi cercetării în cadrul UnAŞM

Prelegeri publice cu 50 profesori invitaţi 

Pe data de 22 octombrie  2014 în Sala Senatului Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc prelegerea publică cu tema Limba română – cartea de vizită a fiecărui individ, susținută de dr.  Iulia MĂRGĂRIT, cercetător științific la Institutul de Filologie al Academiei Române.
În discursul său dna Iulia Mărgărit a făcut o prezentare a graiurilor româneşti din punctul de vedere al lexicului, încercând să individualizeze subdialectele moldovenesc, muntenesc, maramureşean, bănăţean şi crişean prin raportarea acestora atât la limba literară, cât şi la celelalte variante teritoriale ale dacoromânei. O atenţie deosebită a fost acordată graiurilor dacoromâneşti de la est de Nistru, particularitatea specială a acestora constând în diversificarea şi îmbogăţirea lexicului dialectal în evoluţie convergentă cu ansamblul limbii române.La eveniment au fost prezenţi colaboratori ai Universității Academiei de Științe a Moldovei, studenți și masteranzi.

Şedinţa a fost prezidată de Stela SPÎNU, dr., șef Catedră Limbi și literaturi.

 

             Galerie foto      


Joi, în data de 9 octombrie 2014, la ora 10.00, în Sala Senatului Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc prelegerea publică cu tema  Modele clasice şi provocări în educaţia contemporană, susținută de Dorin OPRIŞ, doctor în științe ale educației,  profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din orașul Alba Iulia, România.
Discursul invitatului s-a axat pe probleme legate de educaţia religioasă în societatea contemporană, actualitate şi perspective în realizarea educaţiei religioase, coordonate creştine ale culturii europene.
La eveniment au participat colaboratori ai Universității Academiei de Științe a Moldovei, studenți, masteranzi şi doctoranzi.

Şedinţa a fost prezidată de Stela SPÎNU, dr., șef Catedră Limbi și literaturi.

 

             Galerie foto      

 


Joi, 9 octombrie 2014, la ora  10.45, în Sala Senatului Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc prelegerea publică cu genericul Semnificaţie şi înţelegere în lectură, susţinută de către  Ioan SCHEAU, dr. în filosofie, profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, România.
În cadrului acestui eveniment au fost discutate probleme actuale ce ţin de teoria filosofică a lecturii, practica lecturii din perspectiva teoriei comunicării, lectura -  instrument performant de instruire, comunicare şi informare. La eveniment au fost prezenţi colaboratori ai Universității Academiei de Științe a Moldovei, studenți şi masteranzi.
Moderator:  Stela SPÎNU, dr., șef Catedră Limbi și literaturi.

 

             Galerie foto      

 

 


Marți, 16 septembrie, ora 1000, în aula 349 a avut loc prelegerea publică a profesorului Christoph JANIAK  „Metal-organic frameworks, MOFs for cycling heat transformation processes and as additives in mixed-matrix membranes for gas separation” de la University of Dusseldorf, Germania. Au fost clasificate tipurile de compuși cu carcas metal-organic, care pot fi utilizați în calitate de materiale poroase. Au fost descrise domeniile de utilizare a noilor compuși. O deosebită importanță o au metodele și condițiile de asamblare a noilor arhitecturi moleculare, precum și capacitatea de a permite penetrarea selectivă a diferitor membrane. Rezultatele acumulate pot servi la elaborarea noilor tehnologii din diferite domenii (medicină, industrie, înmagazinarea unor molecule de dimensiuni mici etc.).

Exprimăm sincere mulţumiri domnului profesor Christoph Janiak pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto      

 


Marți, 16 septembrie, ora 1045, în aula 349 a avut loc prelegerea publică a doctorului Christian HEERING „Diversity in Coordination-Enhancing stability of MOFs with bifunctional pyrazolate-carboxylate ligand” de la University of Dusseldorf, Germania. Rezultatele expuse se bazează pe sinteza și studiul noilor compuși coordinativi în baza liganzilor bifuncționali pirazolat-carboxilici. A fost studiat procesul de coordinare prin prisma competiției diferitor grupe funcționale. În dependență de dimensionalitatea liganzilor utilizați pot fi programate proprietățile adsorbante ale noilor compuși. Au fost discutate condițiile care influențează procesul de asamblare a complecșilor sintetizați. Diversitatea atomilor donori de electroni din componența liganzilor organici permite diversificarea compoziției și structurii în baza varierii cu natura metalului tranzițional, precum și configurația geometrică a ligandului organic.
Exprimăm sincere mulţumiri domnului Christian Heering pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto       

 


Marți, 16 septembrie, ora 1120, în aula 349 a avut loc prelegerea publică a doctorului Gamal MAKHLOUFI „Porous Lanthanide-Organic Frameworks” de la University of Dusseldorf, Germania. Domeniul de cercetare ține de elaborarea metodelor de sinteză a noilor compuși coordinativi ai metalelor blocului f. Au fost sintetizați noi complecși cu un grad de porozitate diferită, fapt condiționat de dimensiunea liganzilor și tipul coordinării lor la atomul generator de complex. Predominant sunt utilizați liganzi cu grupe funcționale carboxilice care manifestă diferite tipuri de legare la atomul central: chelat, punte etc. Compoziția și arhitectura polimerilor coordinativi este diversă și pune la dispoziție noi materiale cu proprietăți luminiscente, de adsorbție etc., care pot servi pentru elaborarea noilor tehnologii utile.

Exprimăm sincere mulţumiri domnului Gamal Makhloufi pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto         

 


Luni, 1 septembrie 2014, ora 11:30, în Sala Senatului Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc prelegerea publică cu tema Limba română – limba integrării europene, susținută de poeta Ileana MĂLĂNCIOIU, membru corespondent  al Academiei Române. Evenimentul s-a înscris în cadrul manifestărilor prilejuite de ziua națională a tuturor românilor Limba noastră cea română.
Şedinţa a fost prezidată de Stela SPÎNU, dr., conf. univ, șef Catedră Limbi și literaturi.

La eveniment au fost prezenţi colaboratori ai Universității Academiei de Științe a Moldovei, studenți, masteranzi şi doctoranzi.

 

 

             Galerie foto         

 


Marți, 05 august 2014, ora 11:00, în cadrul Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc a doua prelegere publicăImplanturi noi bazate pe tehnologii avansate de depunere cu ajutorul Laserului (MAPLE) pentru biomedicina modernă” susținută de profesorul Ion MIHAILESCU, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor, Magurele, Ilfov, România. În cadrul prelegerii înaltul oaspete român a abordat subiecte ce țin de aplicarea ultimelor tehnologii Laser (MAPLE) în domeniul biomedicinii moderne, obținerii și utilizării implanturilor organice, anorganice și mixte.
La evenimentul au fost prezenţi reprezentanți ai UnAȘM, colaboratori ai Institutului de Fizică Aplicată, Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, doctoranzi şi studenţi.
Exprimăm sincere mulţumiri domnului profesor Ion MIHAILESCU pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


Joi, 20 martie 2014, ora 10:00, în cadrul Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc prelegerea publică cu tema ”Utilizarea platformelor științifice on-line”.
Invitat special: domnul Daniel Lungu, reprezentant al companiei Scientific Knowledge Services
La eveniment au fost prezenţi colaboratorii și cadre didactice a Universității Academiei de Științe a Moldovei, studenții, masteranzii şi doctoranzii.

Exprimăm sincere mulţumiri domnului Daniel Lungu pentru prelegerea susţinută.

 

 

             Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

Marți, 11 martie 2014, ora 16:00, în cadrul Universității Academiei de Științe a Moldovei a avut loc prelegerea publică cu tema ”Encouraging English Learning through the World Wide Web”.
Invitat special: doamna Eve Smith, Senior English Language Officer, US Department of State.

La eveniment au fost prezenţi colaboratori și cadre didactice ale Universității Academiei de Științe a Moldovei, studenți, masteranzi şi doctoranzi.

Exprimăm sincere mulţumiri doamnei Eve Smith pentru prelegerea susţinută!

 

             Galerie foto             

 


 

Luni, 25 noiembrie 2013, ora 14:00, în cadrul Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu” a AȘM a avut loc prelegerea publică cu tema „Infrastructura de cercetare din România în domeniul fizicii câmpurilor ultraintense: CETAL şi ELI-NP”.
Invitat special: dr. Traian DASCALU, director ştiinţific,  Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor,  http://www.inflpr.ro/, Magurele, Ilfof, România.
La eveniment au fost prezenţi colaboratorii Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu”, Institutului de Chimie şi Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, doctoranzi şi masteranzi.

Exprimăm sincere mulţumiri domnului dr. Traian DASCALU, pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

Vineri, 22 noiembrie 2013, ora 10:00, în cadrul Institutului de Fizică Aplicată a AȘM a avut loc prelegerea publică cu tema „Tehnologii noi de depunere laser, aplicaţii ale acestora pentru implanturi, administrarea controlată de medicamente şi biosenzori (Biomaterial thin layers for medical applications)”
Invitat special: Profesorul Ion MIHAILESCU, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor,  http://www.inflpr.ro/, Magurele, Ilfov, România.
La eveniment au fost prezenţi colaboratorii Institutului de Fizică Aplicată şi Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, doctoranzi şi studenţi.

Exprimăm sincere mulţumiri domnului Profesor Ion Mihailescu pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


Miercuri, 23 octombrie 2013, orele 10:00 în Sala Nr. 2 a avut loc prelegerea publică cu genericul „Graiuri dacoromâneşti de la Est de Nistru”.
Invitat special: dr. Iulia MĂRGĂRIT,, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române, http://www.lingv.ro/, Bucureşti, ROMÂNIA,
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri doamnei dr. Iulia MĂRGĂRIT pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

 

Joi, 26 septembrie 2013, orele 14:20 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică cu genericul „Cercetări privind dezvoltarea aplicaţiilor RMN (rezonanţa magnetică nucleară) în caracterizarea compuşilor cu activitate biologică”.
Invitat special: dr. Raluca POPESCU, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI, http://www.icsi.ro/, Rm. Vâlcea, ROMÂNIA
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi ai Institutului de Chimie.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri doamnei dr. Raluca Popescu pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Joi, 26 septembrie 2013, orele 13:40 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică cu genericul „Amprentarea izotopică prin spectrometrie de masă în flux continuu – importanţa tehnică şi analitică în studii hidroclimatice  şi de autentificare a alimentelor”.
Invitat special: dr. Diana COSTINEL, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI, http://www.icsi.ro/, Rm. Vâlcea, ROMÂNIA.
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi ai Institutului de Chimie.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri doamnei dr. Diana COSTINEL pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

Joi, 26 septembrie 2013, orele 13:00 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică Amprentarea materiilor prime şi caracterizarea calităţii produselor utilizând tehnica spectrometriei de masă şi spectroscopia prin rezonanţă magnetică nucleară.

Invitat special: dr. ing. Roxana IONETE, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI, http://www.icsi.ro/, Rm. Vâlcea, ROMÂNIA.
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi ai Institutului de Chimie.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri doamnei  dr. ing. Roxana Ionete pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

Vineri, 13 septembrie 2013, orele 09:00 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică cu genericul Alexander von Humboldt Foundation: Aims, structure and programs.
Invitaţi speciali: preşedintele Fundaţiei Alexander von Humboldt (http://www.humboldt-foundation.de), Bonn, Germania, prof. Helmut SCHWARZ şireprezentantul Fundaţiei dr. Bianca MÜLLER,
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri dlui prof. Helmut Schwarz şi dnei dr. Bianca Müllerpentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Luni, 2 septembrie 2013, orele 13:00 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică cu genericul Limba română modernă şi modelele europene.
Invitat special: prof. univ., Gheorghe CHIVU, membru corespondent al Academiei Române, http://www.acad.ro/ Bucureşti, România.
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri dlui prof. Gheorghe Chivupentru prelegerea susţinută.

 

 

             Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Miercuri, 12 iunie 2013, orele 10:00 în Sala Senatului a avut loc  prelegerea publică cu genericul “Lumea Plantelor medicinale de la mit la realitate”.
Invitat special: directorul Centrului de Cercetări Biologice „Stejarul” (http://www.ccb-stejarul.ro), Piatra Neamţ, România: dr. Elvira GILLE.
La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri dnei dr Elvira Gille. pentru prelegerea susţinută.

 

             Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Joi, 16 mai 2013, orele 10:00 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică cu genericul “Stimularea învăţării în profunzime în practica didactică”.

Invitat special: reprezentant al  Universităţii „Babeş Bolyai”(www.ubbcluj.ro), Cluj-Napoca, România: prof. univ. doctor  Liliana CIASCAI, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Didactica Ştiinţelor Exacte.

La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi reprezentanţi ai Universităţii din Tiraspol cu sediul la Chişinău.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri dnei prof. univ. doctor  Liliana CIASCAI pentru prelegerea susţinută.

 

                                                                  Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Joi, 16 mai 2013, orele 11:00 în Sala Senatului a avut loc prelegerea publică cu genericul “Învăţarea într-o lume în schimbare: formarea competenţelor”.

Invitat special: reprezentant al Universităţii „Babeş Bolyai” (www.ubbcluj.ro), Cluj-Napoca, România: Conf. univ. dr. Maria Eliza DULAMĂ, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Didactica Ştiinţelor Exacte.

La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi reprezentanţi ai Universităţii din Tiraspol cu sediul la Chişinău.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri dnei conf. univ. dr. Maria Eliza DULAMĂ pentru prelegerea susţinută.

 

                                                                  Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Joi, 16 mai 2013, orele 12:00 în Sala Senatului a avut loc  prelegerea publică cu genericul “Regionalizare şi Regionalism în România”.

Invitat special: reprezentant al Universităţii „Babeş Bolyai”(www.ubbcluj.ro), Cluj-Napoca, România: dr. Oana-Ramona ILOVAN, Şef de lucrări, Facultatea de Geografie, Departamentul de Geografie Regională şi Planificare Teritorială.

La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi reprezentanţi ai Universităţii din Tiraspol cu sediul la Chişinău.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri dnei dr. Oana-Ramona ILOVAN pentru prelegerea susţinută.

 

                    Galerie foto          Prezentare (ppt)

 


 

Sâmbătă, 27 aprilie 2013, în Sala Senatului a avut loc o prelegere publică cu genericul “Împreună spre orizonturi verzi”.

Invitaţi speciali – reprezentanţi ai Universităţii Bioterra, Bucureşti (www.bioterra.ro)(Prof. univ. doctor docent Ion NICOLAE, Preşedinte al Fundaţiei Bioterra şi Preşedinte al Secţiei de Agricultură din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă; Prof. univ. dr. Floarea NICOLAE, Director General al Universităţii Bioterra; Conf. univ. dr. Cornel TRANDAFIR, Rector al Universităţii Bioterra; Prof. univ. dr. Nicole Livia ATUDOSIEI, Prorector Relaţii Internaţionale; Şef de lucrări dr. Cătălin GALAN, Prorector activitate didactică; Asistent univ. Lucian CHIŢULESCU, Doctorand).

Prelegerea a fost susţinută de către prorectorul relaţii internaţionale, prof. univ. dr. Nicole Livia ATUDOSIEI şi prorectorul activitatea didactică, dr. Cătălin GALAN.

La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM şi reprezentanţi ai Universităţii Bioterra din Bucureşti.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri oaspeţilor din România pentru prelegerea susţinută.

                                                                  Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

Joi, 25 aprilie 2013, în Sala Senatului a avut loc o prelegere publică cu genericul “Povestea descoperirii unei particule elementare noi de tip boson Higgs”.

Invitat special – dr. Adrian BUZATU, Universitatea din Glasgow, Scoţia, (www.gla.ac.uk)  participant la experimentul ATLAS Acceleratorul de particule elementare LHC de la CERN, Geneva, Elveţia..

La eveniment au fost prezenţi liceeni, studenţi, masteranzi, doctoranzi, colaboratori ai UnAŞM, ai Institutului de Fizică Aplicată şi ai Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie, AŞM.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri Dlui dr. Adrian BUZATU pentru prelegerea susţinută.

               Galerie foto          Prezentare (pdf)

 


 

Miercuri, 20 martie 2013, în Sala Senatului a avut loc o prelegere publică cu genericul „Strategii europene privind conservarea plantelor medicinale”.

Invitat special - dr., prof. univ. Silvia OROIAN – şefa disciplinei Botanică şi Biologie celulară a Departamentului de Ştiinţe Farmaceutice Fundamentale a Universităţii de Medicină şi Farmacie (http://www.umftgm.ro/), Târgu-Mureş, România.

La eveniment au fost prezenţi studenţi, doctoranzi, colaboratori UnAŞM, reprezentanţi de la Grădina Botanică (Institut) a AŞM şi de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”.

Conducerea UnAŞM exprimă sincere mulţumiri Dnei prof. Silvia OROIAN pentru lecţia susţinută.

               Galerie foto          Prezentare (pdf)