Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
S.04.A.021 | Credite 4 |
Semestrul de toamnă
Responsabil de curs: dr. conf. Galina Păduraru, biroul 344, e-mail:[email protected]
Responsabil de activităţi multimedia: V. Sîrbu, biroul 327, e-mail: [email protected]
Web Page: http://www.edu.asm.md
Eligibilitatea: Limba şi literatura română / limba engleză
Pre-rechezit: Studii de licență
Structura: Curs teoretic – 15 ore (1 oră săptămânal)
Seminar - 30 ore ( 2 ore săptămânal)
Activitatea individuală a studentului – 45 ore
Activităţi formative
Sociolingvistica este una dintre disciplinele moderne (s-a dezvoltat în a doua jumătate a sec. XX) care şi-a propus abordarea faptelor de limbă în perspectivă extralingvistică, socioculturală. Astfel obiectul îl constituie funcţionarea limbii în contextul ei micro şi macrosocial. Printre cele mai importante probleme sunt numite variaţia lingvistică (determinată de factori sociali) şi invariantele corespunzătoare (într-o comunitate dată şi, respectiv, la nivelul comportamentului individual); funcţionarea variantelor lingvistice într-o comunitate naţională; raportul dintre varianta standard şi variantele non standard, influenţele reciproce ale acestora, determinate de factorii extralingvistici; bilingvism şi multilingvism, limbi şi varietăţi lingvistice în contact ş.a. Cursul reprezintă o sumară introducere în sociolingvistică. Activităţile din cadrul disciplinei urmăresc să dezvolte masteranzilor abilităţile necesare să înregistreze şi să aprecieze relaţia dintre limbă şi societate, diversitatea contra uniformitatea lingvistică, determinate sau influenţate de factorii sociali; să diferenţieze formele de existenţă ale limbii în raport cu grupul/pătura socială care o foloseşte, să comenteze modul de exprimare al diferitor grupuri sociale, să “localizeze” interlocutorul după modul de a vorbi. De asemenea, vor fi urmărite în mod special situaţiile de monolingvism şi diglosie, de bilingvism, situaţii specifice RM.
Conţinutul cursului
Obiectul de studiu al sociolingvisticii. Problematica. Noţiunile fundamentale ale sociolingvisticii. Funcţia identificatoare a limbii. Relaţia limbă, stat, naţiune. Situaţia lingvistică. Componentele de bază ale situaţiei lingvistice. Monolingvismul, bilingvismul şi polilingvismul. Starea limbii într-un interval concret de timp. Diglosia şi formele ei. Limbi amestecate (piging, limbi creole, surjic, joual), limbi de contact (lingua franca, engleza etc.), limbi artificiale (esperanto, volupak). Formele de existenţă ale limbii: limba literară, dialect, grai, coine, limbaj popular, limbaj incult. Problema limbă / dialect din perspectivă social-politică. Sociolectul. Situaţia de comunicare. Competenţa lingvistică şi competenţa comunicativă. Rolurile sociale ale participanţilor la comunicare şi reflectarea lor în limbaj. Rangul comunicativ al limbilor. Limbi de circulaţie internaţională, limbi naţionale, limbi locale, rituale. Limbile în perioada contemporană. Globalizarea şi identitatea naţională în context sociolingvistic. Metodele de cercetare ale sociolingvisticii.
Lista surselor bibliografice:
1. Bochmann K. Limba română: istorie, variante, conflicte. O privire din afară. Chişinău, 2004
2. Ciolac M. Sociolingvistica românească. Bucureşti, 1999
3. Condrea I. Studii de sociolingvistică. Chişinău, 2007
4. Colesnic L. Dicţionar de termeni sociolingvistici. Chişinău, 2002
5. Ionescu-Ruxăndoiu L. Sociolingvistica şi globalizarea. Bucureşti, 2001
6. Heitman C. Limba şi politica în Republica Molodova. Chişinău, 1998
7. Moldovanu Gh. Politică şi planificare lingvistică. Chişinău, 2007
8. Ionescu-Ruxăndoiu L. Sociolingvistica: orientări actuale. Bucureşti, 1976
9. Беликов В.И., Красин Л.П. Социолингвистика. Москва, 2001
10. Новое в лингвистике, вып. 7. Социолингвистика. Москва, 1975
Evaluarea
Cunoştinţele se vor evalua în baza testărilor intermediare a activităţilor realizate prin contact direct cu profesorul (40%), a activităţilor prevăzute în cadrul lucrului individual (10%) şi a rezultatelor de la examenul final (50%)
Va rog să citiţi cu atenţie Codul de Etică şi Regulamentul studentului UnAŞM