Gamal MAKHLOUFI

09/16/2014

Marți, 16 septembrie, ora 11:20, în aula 349 a avut loc prelegerea publică a doctorului Gamal MAKHLOUFI „Porous Lanthanide-Organic Frameworks” de la University of Dusseldorf, Germania. Domeniul de cercetare ține de elaborarea metodelor de sinteză a noilor compuși coordinativi ai metalelor blocului f. Au fost sintetizați noi complecși cu un grad de porozitate diferită, fapt condiționat de dimensiunea liganzilor și tipul coordinării lor la atomul generator de complex. Predominant sunt utilizați liganzi cu grupe funcționale carboxilice care manifestă diferite tipuri de legare la atomul central: chelat, punte etc. Compoziția și arhitectura polimerilor coordinativi este diversă și pune la dispoziție noi materiale cu proprietăți luminiscente, de adsorbție etc., care pot servi pentru elaborarea noilor tehnologii utile. Exprimăm sincere mulţumiri domnului Gamal Makhloufi pentru prelegerea susţinută.