Absorbanți minerali

F.02.O.06   Credite 5

Semestrul II
Responsabil de curs: doctor habilitat, conferenţiar universitar Vasile Rusu, e-mail: [email protected]
Eligibilitatea: masterat, specialitatea Chimie
Pre-rechizit: diplomă de licenţă

Structura:
curs teoretic – 25 ore (2 ore săptămânal)
seminare – 20 ore (2 ore săptămânal)
activităţi individuale – 105 ore

Activităţi formative

Programa disciplinei „Adsorbanţi minerali” este destinată studenţilor cu studii masterat, specialitatea Chimie. Ea vizează familiarizarea viitorilor specialişti cu structura, particularităţile cristalo-chimice şi proprietăţile fizico-chimice a adsorbanţilor minerali, evidenţierea proprietăţilor sorbtive a adsorbanţilor minerali din Moldova (bentonite, diatomite etc.). Republica Moldova este relativ bogată în zăcăminte de adsorbanţi minerali, cu proprietăţi fizico-chimice relevante, ceea ce evidenţiază posibilităţi reale de utilizate în tehnologii de potabilizare a apelor, purificare a apelor uzate etc., motivând interesul studenţilor pentru cunoaşterea disciplinei.

Conţinutul  cursului

Chimia fizică a solizilor. Procese sorbţionale la interfaţa solid-lichid. Categorii de adsorbanţi minerali. Clasificarea adsorbanţilor minerali naturali. Particularităţi structurale ale mineralelor argiloase. Silicaţi disperşi (diatomit, trepel), silicaţi stratificaţi (smectite), silicaţi cu structură în carcasă. Caracteristica cristalo-chimică a mineralelor argiloase cu structură de tip 1:1, 2:1, silicaţilor stratificaţi sub forme de panglici. Particularităţi structurale ale montmorilonitului. Chimia suprafeţei montmorilonitului. Centre active pe suprafaţa montmorilonitului. Proprietăţile sorbţionale a mineralelor argiloase, influenţa structurii cristalo-chimice şi chimiei suprafeţei. Suprafaţa specifică, caracteristica structurii poroase a adsorbanţilor minerali naturali, analiza generală a izotermelor de adsorbţie. Proprietăţile sorbţionale şi structurii poroase a silicaţilor disperşi (diatomitelor). Clasificarea mineralelor argiloase şi silicaţilor disperşi ca adsorbanţi. Mecanisme de interacţiune a montmorilonitului cu compuşi organici oxigenaţi, cu azo-compuşi, cu metale. Proprietăţi de suprafaţă a solidelor apelor naturale. Particularităţi ale proceselor şi mecanismelor de migrare şi transformare a poluanţilor în sistemul apă-materii în suspensie-sedimente ale sistemelor acvatice.  Utilizarea adsorbanţilor minerali în procese de purificare a apei de impurităţi disperse. Utilizarea adsorbanţilor minerali în procese de purificare a apei de substanţe tensioactive, coloranţi textili, pesticide, substanţe humice, metale grele. Metode fizico-chimice de modificare a proprietăţilor sorbţionale a adsorbanţilor minerali. Activarea chimică a montmorilonitului. Nano-tehnologii de sinteză a adsorbanţilor intercalaţi, utilizând adsorbanţi minerali.

Lista surselor bibliografice obligatorii la curs

Adamson A.W., Gast A. Physical chemistry of surfaces. John Wiley and Sons, Inc., 1997. Stumm W., Morgan J.J Aquatic chemistry. John Wiley and Sons, Inc., 1996. Rusu V, Lupaşcu T. Chimia sedimentelor sistemelor acvatice. Proprietăţi de suprafaţă. Modele fizico-chimice. Chişinău, 2004.

Evaluarea
Activitatea masterandului va fi monitorizată la fiecare tip de activitate şi va fi apreciată prin note. La sfârşitul cursului va avea loc examenul final (120 min., scris), care va include un test complex de întrebări la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică demonstrată la lucrările de control (20 %), activităţile individuale (teme, referate, proiecte, studii de caz etc.) (20 %), testarea periodică prin lucrări de control aplicaţiile practice în laborator (20 %) şi examenul final (40 %).

Onestitatea academică
Lucrând în cadrul acestui curs este important de dezvoltat spiritul de echipă şi de lucru în grup. Vă încurajez să vă ajuta  reciproc în cadrul seminarelor şi activităţilor multimedia, efectuând temele în cadrul activităţilor individuale, însă fiecare temă, activitate sau lucrare prezentată spre evaluare trebuie sa fie una originală. Nu se acceptă plagierea, copierea, utilizarea directă a materialelor de internet, etc.

Va rog să citiţi cu atenţie Codul de Etică şi Regulamentul studentului UnAŞM