Organisme modificate genetic

S.05.A.034 Credite 6

Semestrul de toam  

Titular de curs: doctor în biologie, Zgardan Dan, e-mail: [email protected]
Eligibilitatea: obligatoriu pentru studenţii de la specialitatea Ecologie.
Pre-rechezit: studii liceale.

Structura: curs – 30 ore (2 ore săptămînal)
seminar – 30 ore (2 ore săptămînal)
activităţi individuale ale studentului – 30 ore

Activităţi formative
În dezvoltarea ştiinţelor biologice moderne un rol deosebit îl are perfecţionarea tehnicilor experimentale de analiză a materialului genetic. Aceste procedee experimentale permit introducerea în patrimoniul genetic al unei celule a uneia sau mai multor gene noi, “de interes”, fie modificarea expresiei unei / unor gene prezente, deja, în celulă. În cadrul seminarelor studenţii vor elabora şi prezenta modele ipotetice de obţinere a organismelor modificate genetic. De asemenea vor fi instruiţi să identifice importanţa, rolul şi riscul OMG în societate.

Conţinutul cursului
Noţiuni generale despre transgeneză. Obiectul transgenezei. Avantajele transgenezei. Etapele transgenezei. Premisele ştiinţifice ale transgenezei. Rolul genetic al acizilor nucleici în ereditate. Genetica microorganismelor. Metode de obţinere a genelor utilizate pentru clonare. Izolarea genelor cu ajutorul enzimelor de restricţie. Nomenclatura şi clasificarea enzimelor de restricţie. Sinteza ADN. Sinteza ADN complementar (ADNc). Sinteza chimică a genei. Metode de obţinere a moleculelor de ADN recombinant. Legarea capetelor lipicioase monocatenare de ADN. Adiţia de extremităţi homopolimere complementare la secvenţele de ADN de origine diferită. Folosirea adaptorilor pentru unirea segmentelor de ADN. Unirea ADN genomic cu ADN plasmidial. Metode de clonare a ADN. Clonarea ADN in vivo. Clonarea ADN in vitro prin reacţia în lanţ a polimerazei – PCR. Identificarea şi selectarea celulelor transformate genetic. Metode microbiologice. Metode imunochimice. Metode genetice. Microinjectarea ADN-lui transformat genetic în ovulul fecundat. Istoricul metodei. Construirea genelor himere. Etape de obţinere a mamiferelor transgenice.

Lista surselor bibliografice obligatorii la curs
Badea M., Răduţoiu S., Nicolaie I., Raicu P. Genetica. Genetică moleculară şi inginerie genetică. Vol. II. Bucureşti, 2000; Cornea C., Vătafu I., Barbu A.. Elemente de inginerie genetică. Bucureşti, 1998; Maximilian C., Bembea M., Belengeanu V. Genetica. Început fără sfârşit. Timişoara, 2001; Palii A., Comarov G., Lozan A., Scorpan V. Biotehnologii moderne în fitotehnie şi biosecuritate. Chişinău, 2004; Глик Б., Пастернак Дж. Молекулярная биотехнология. Принципы и применение. Москва, 2002; Григорович С. Малые РНК в большой науке. // www.scientific.ru, 2003; Семенова М. Зачем нужны трансгенные животные. // Сороcoвский образовательный журнал, Том 7, № 4, с. 13-20, 2001; Шкуматов А. Клонирование: прошлое, настоящее… будущее? // Проблемы репродукции, №6, 2001;

Evaluarea
Activitatea studentului va fi monitorizată la fiecare tip de activitate şi va fi apreciată prin note. La sfârşitul cursului va avea loc examenul final (120 min., scris), care va include un test complex de întrebări la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică demonstrată la elaborarea eseului şi la lucrările de control (25%), activităţile individuale în clasa multimedia (25%), aplicaţiile practice în laborator (20%) şi examenul final (30%).

Onestitatea academică
Este stimulat ajutorul reciproc în cadrul seminarelor, activităţilor multimedia şi la efectuarea temelor în cadrul activităţilor individuale. Nu se acceptă plagierea, copierea, utilizarea materialelor din internet, etc. Reţineţi, fiecare temă, activitate sau lucrare prezentată spre evaluare trebuie sa fie una personală.