Geografia resurselor naturale

S.06.A.045 Credite 3

Semestrul de primăvară

Titular de curs: conf. univ. Ion Mironov, e-mail: [email protected]
Eligibilitatea: licenţă, specialitatea Geografie
Pre-rechezit: diplomă de bacalaureat

Structura:
curs teoretic - 30 ore (2 ore săptămânal)
seminar - 30 ore (2 ore săptămânal)
lucrări de laborator - 30 ore (2 ore săptămânal)
activităţi individuale ale studentului – 30 ore  

Activităţi formative
Domeniul de studiu al acestei discipline îl constituie fondul de resurse naturale a Terrei – unul din principalele componente ale mediului geografic. Acest curs este necesar studenţilor întrucât completează şi consolidează cunoştinţele şi capacităţile în domeniul studierii resurselor naturale, unul din obiectivele principale de cercetare al geografiei. Pe parcursul orelor, în special celor de laborator şi seminare studenţii vor fi capabili să explice rolul diferitor tipuri de resurse naturale, să cunoască particularităţile repartiţiei geografice ale diferitelor tipuri de resurse naturale, să identifice poziţia pe hartă a lor, să aprecieze modul şi gradul de valorificare al diferitelor categorii de resurse naturale, să manifeste o atitudine responsabilă pentru valorificarea şi protecţia resurselor naturale, să propună soluţii de utilizare raţională a resurselor naturale.

Conţinutul cursului
Conceptul de resurse naturale. Clasificarea resurselor naturale după diferite criterii. Resursele naturale şi valorificarea lor spaţială pe parcursul evoluţiei societăţii umane. Caracterizarea generală a resurselor litosferei (energetice, metalifere, chimice, materialelor de construcţie), atmosferei, hidrosferei, biosferei, pedosferei, recreaţionale. Sursele netradiţionale de energie, diversitatea şi rolul lor în economia mondială contemporană. Importanţa diferitor tipuri de resurse pentru viaţa pe Pământ, pentru economia mondială şi progresul omenirii. Particularităţile repartiţiei geografice a diferitelor tipuri de resurse naturale.  Utilizarea resurselor naturale şi modificarea peisajelor geografice. Rolul resurselor naturale în soluţionarea problemelor globale ale omenirii.

Lista surselor bibliografice obligatorii la curs
Chiţu Maria, Ungureanu A., Mac I.,  Geografia resurselor naturale. Edit. Did. şi pedag., Bucureşti, 1983; Teodorescu V., Alexandrescu Maria., Terra. Geografia resurselor. Edit. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2001; Ungureanu Al. , Geografia resurselor natrale, Iaşi, 2000; Mihailescu C., Sochircă V., Constantinov Tatiana., Ursu A., Boboc N., Begu A., Munteanu A., Boian I., Colecţia Mediul geografic al Republicii Moldova. Vol. 1 Resursele naturale. Edit. Ştiinţa., Chişinău, 2006; Legea Republicii Moldova cu privire la resursele naturale. Nr.1102-XIII  din  06.02.97. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40 din 19.06.1997;  Романова Э. П., Куракова Л. И., Ермаков Ю. Г., Природные ресурсы мира, Изд-во МГУ, Москва., 1993;  Минц А. А., Экономическая оценка естественных ресурсов., Москва, 1972.

Evaluarea
Activitatea studentului va fi monitorizată la fiecare tip de activitate şi va fi apreciată prin note. La sfârşitul cursului va avea loc examenul final (180 min., scris ), care va include un test complex de întrebări la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică demonstrată la lucrările de control (20%), activităţile individuale (teme, referate, proiecte, studii de caz etc.) (20%), testarea periodică prin lucrări de control aplicaţiile practice în laborator (20%) şi examenul final (40%).

Onestitatea academică
Lucrând în cadrul acestui curs este important de dezvoltat spiritul de echipă şi de lucru în grup. Vă încurajez să vă ajutaţi reciproc în cadrul seminarelor şi activităţilor multimedia, efectuând temele în cadrul activităţilor individuale, însă fiecare temă, activitate sau lucrare prezentată spre evaluare trebuie sa fie una originală. Nu se acceptă plagierea, copierea, utilizarea directă a materialelor de Internet, etc.

Va rog să citiţi cu atenţie Codul de Etică şi Regulamentul studentului UnAŞM