Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
La 10 aprilie 2014 a avut loc ediția a IV-a Conferinței Științifice Internaționale a Studenților și Masteranzilor„Viitorul ne aparține”, organizată de Universitatea Academiei de Științe a Moldovei.
Evenimentul, care a reunit peste o sută de studenți și masteranzi din Republica Moldova, România, Belarus și Federația Rusă, a avut drept scop crearea și instituționalizarea unei platforme de comunicare internaționale, schimb de idei, concepții științifice și a rezultatelor cercetărilor obținute de participanți în vederea promovării principiilor științei moderne precum interdisciplinaritate, sistematizare și sinteză.
În acest context, lucrările Conferinței au fost divizate în două sesiuni. În prima jumătate a zilei a avut loc sesiunea plenară, în cadrul căreia au fost audiate 10 rapoarte fiind abordate aspecte generale ale cercetărilor științifice din diverse domenii. În a doua jumătate a zilei a avut loc sesiunea de postere și 4 ateliere de lucru pe secții pentru fiecare domeniul aparte:
În cadrul atelierelor participanții au avut posibilitatea de a prezenta rezultatele cercetărilor proprii și aborda probleme concrete, legate de obiectele specifice de cercetare.
La deschiderea lucrărilor cu cuvânt de salut au participat rectorul UnAȘM acad. Maria Duca, prof. univ. Tatiana Calalb (USMF), decanii facultăților UnAȘM – dr. Rodica Ciobanu, dr. Eduard Coropceanu, dr. Daniela Elenciuc.
Tezele participanților au fost editate în culegerea materialelor științifice ale Conferinței.