Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
La 15 iunie 2018, în cadrul Universității de Stat „Dimitrie Cantemir”, și-a desfășurat lucrările Conferința Științifică a Doctoranzilor (cu participare internațională) „Tendințe contemporane ale dezvoltării științei: viziuni ale tinerilor cercetători”, ediția a VII-a.
Acest eveniment a avut drept scop încurajarea schimbului de idei între tinerii cercetători şi motivarea lor în realizarea de proiecte îndrăznețe de cercetare inovațională.
Din această perspectivă participanţii la Conferinţă au dezbătut şi au analizat provocările şi oportunităţile moderne ale diferitor domenii ale științei, precum și rezultatele cercetărilor obținute.
Evenimentul a reunit tineri cercetători din cadrul a opt Școli doctorale ale Consorțiilor academice universitare USDC, din instituțiile de învățământ superior din țară (USM, UTM, USMF „Nicolae Testemițanu”, USEFS, AMFA „Alexandru cel Bun”, USPE „C. Stere”, precum și instituții din străinătate (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași; Universitatea din București; Universitatea Transilvania, Brașov; Universitatea „Ștefan cel Mare”, din Suceava).
La manifestare au participat vicepreședintele AȘM, acad. Ion Guceac, directorii școlilor doctorale, directorii institutelor de cercetare AȘM, conducătorii de doctorat.
Cu un cuvânt de salut către participanți s-au adresat prorectorul pentru cercetare și managementul calității dr. Tatiana Potîng, vicepreședintele AȘM, acad. Ion Guceac, directorul Școlii doctorale științe biologice acad. Valeriu Rudic, directorul Școlii doctorale matematică și știința informației, acad. Mitrofan Ciobanu, directorul Școlii doctorale științe economice mem. cor. Alexandru Stratan, directorul Școlii doctorale științe fizice Veaceslav Ursachi, directorul Școlii doctorale științe chimice și tehnologice dr. hab. Aculina Arîcu, doctoranda an. I Diana Dementieva.
În cadrul sesiunii plenare au fost audiate rapoarte prezentate de către doctoranzii școlilor doctorale USDC și participanții din universitățile din țară și de peste hotare, fiind abordate aspecte generale ale cunoașterii științifice, perspective și direcții de aplicare reciprocă a rezultatelor și metodelor avansate de cercetare.
În comunicările prezentate în cadrul secțiunilor au fost abordată problematică concretă, legată de obiectele specifice de cercetare.
Lucrările participanților au fost editate în două volume de culegeri a materialelor științifice ale Conferinței.