Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
La invitația Administrației Universității din Florența (Firenze), rectorul UnAȘM, dna academician Maria DUCA a realizat, în perioada 5-9 decembrie 2017, o vizită la această instituție de învățământ din Italia. Scopul deplasării a fost de a stabili unele relații de colaborare a UnAŞM cu prestigioasa universitate italiană în diverse domenii de cercetare și programe academice.
Un interes deosebit pentru noi ar prezenta, spre exemplu, Centrul de rezonanță magnetică (CERM) care este o unitate a Universității din Florența specializată în studierea biomoleculelor cu ajutorul rezonanței magnetice nucleare. În cadrul discuțiilor, purtate cu conducerea instituției gazdă, s-a convenit asupra posibilităților de realizare a unor programe de studii în asemenea domenii precum ar fi: metodologia pentru istoria artei; istoria artei medievale; istoria artei moderne și contemporane; comunicare și educație muzeală; ecologia și genetica populației; chimia mediului, etc.
În scopul realizării acestor intenții, pârțile au convenit asupra elaborării unui proiect de Acord de colaborare și semnarea acestuia în perioada imediat ce urmează.
Vizita doamnei academician Maria DUCA la Universitatea din Florența a coincis și cu Inaugurarea anului academic 2017-2018, festivitate la care oaspetele din Republica Moldova la fel a luat parte (menționată la minutul 4 şi 15 sec ).
Universitatea din Florența a fost fondată în 1321 fiind una dintre cele mai vechi și prestigioase universități din Europa. După numărul de studenți, este prima universitate din regiunea Toscana și a șaptea din Italia, fiind un centru important și influent pentru cercetare și formare.