Astăzi, 22 iulie 2020, în Muzeul de Istorie a orașului Chișinău a avut loc ceremonia de...
Joi, 7 decembrie, deținătorii Burselor de cercetare/mobilitate/performanță/studii in memoriam Mircea CIUHRII au fost invitați la Ședința Publică de raportare a activităților realizate pe parcursul anului 2017.
Beneficiarii Bursei de cercetare au prezentat raportul de activitate pentru etapele I și II, în conformitate cu planul propus la depunerea dosarului, însemnând principalele rezultate obținute în perioada evaluată. Valoarea bursei pentru studenți și masteranzi a fost în valoare de 5000 lei, doctoranzi – 5000 și cercetători – 10 000 lei.
Câştigătorii Bursei de mobilitate in memoriam Mircea CIUHRII au prezentat rapoartele sale privind realizarea programelor de mobilitate în Cehia, Turcia, România, Federația Rusă.
Alţi beneficiarii ai burselor menționate, bursa de performanță/studii, prezenți în sală, au participat activ la ședință manifestându-şi interesul faţă de sîrguinţa colegilor săi, a studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cercetătorilor din cadrul UnAȘM și a institutelor de cercetare ale Academiei de Științe a Moldovei în realizarea eficientă a proiectelor sale.
Bursierii şi-au exprimat mulțumirea şi recunoștința faţă de compania „BIOTEHNOS SRL” pentru suportul oferit, menționând importanța acestei burse în dezvoltarea şi susținerea activităților de cercetare, dar și promovarea personalității profesorului Mircea CIUHRII în țară precum şi în afara ei prin participarea la diverse evenimente științifice şi culturale.
Bursele in memoriam Mircea CIUHRII, au fost acordate de fiul renumitului virusolog, omul de afaceri dr. Ceslav Ciuhrii, patronul companiei „BIOTEHNOS SRL” care în decembrie 2016 a lansat Proiectul de sponsorizare „Științele vieții în dialogul generațiilor”. Bursele au fost acordate în conformitate cu Regulamentul privind bursele de merit în cadrul Universității Academiei de Științe a Moldovei, în bază de concurs a dosarelor depuse la Comisia de Concurs a Burselor de Merit din cadrul UnAȘM.