Otilia HEDEŞAN

09/16/2015

Pe data de 16.09.2015, orele 10:00, în Sala Senatului, în cadrul programului Lecţii publice cu 50 profesori invitaţi, s-a desfăşurat prelegerea cu titlul Cum să (mai) faci teren etnologic astăzi? Formatorul acestui curs a fost dr., prof.univ. Otilia Hedeşan, prorector al Universității de Vest, Timișoara.
Problematica prelegerii s-a axat pe promovarea dialogului intercultural deschis şi punerea în valoare a diversităţii culturale ca sursă majoră de inspiraţie, creativitate şi înţelegere mutuală; depăşirea retoricii simpliste a diversităţii ca bogăţie, tensiuni în încercarea de a schimba atitudini şi comportamente.
La solicitarea participanţilor, au avut loc discuţii pe marginea unor titluri de lucrări ştiinţifice de specialitate, cum ar fi: Dicţionarul de etnologie şi antropologie culturală a lui Pierre Bonte, Formele elementare ale vieţii religioase de Emile Durcheim, Descrierea etnografică a lui Francois Laplantine etc. Cărţile discutate intrigă şi ridică probleme, solicită interpretări, sunt volume cu caracter general fără de lectura cărora orientarea pe terenul complex al antropologiei şi etnologiei este dificilă.