Scientific Conference "A. Camus in the context of contemporary philosophy ", dedicated to the celebration of the 100th anniversary of the birth of the philosopher

În data de 7 noiembrie 2013 în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” s-au desfăşurat lucrările Conferinţei ştiinţifice „Albert Camus în contextul filosofiei contemporane”, consacrată aniversării de 100 de ani de la naşterea filosofului. 
Prin acest eveniment Facultatea Ştiinţe Socioumanistice a UnAŞM se încadrează în manifestaţiile ştiinţifice din acest an dedicate lui A. Camus, pe care Hannah Arendt l-a numit unul dintre puţinii oameni onorabili din Parisul anilor ’50. Camus şi-a câştigat notorietatea prin două texte de mici dimensiuni, un eseu: “Mitul lui Sisif” şi un roman “Străinul”, dar care au făcut ca posteritatea să revină la opera integră a acestuia.
Cu comunicări, la lucrărilele conferinţei au participat cercetatori ştiinţifici, cadre didactice din facultate, doctoranzi şi studenţi. Tematica comunicărilor a fost foarte diversă, iar aspectele sesizate de autori au fost dintre cele mai actuale. La lucrările conferinţei au fost prezentate 20 de comunicări ştiinţifice.
Concluzia care s-a profilat din discuţiile asupra operei lui Camus, a concepţiilor pe care acesta le-a promovat a fost că chiar dacă A. Camus ,,a înotat împotriva curentului”, este cel care are o glorie universală.