Geopolitica integrării europene şi euroatlantice

S.01.A.10       Credite 5

    

Semestrul de toamnă 2011-2012
Responsabil de curs: conf. Victor Juc, Biroul 2.
Eligibilitatea: Studii universitare de masterat (ciclul II).
Pre-rechezit: Studii de licenţă.
Structura: Curs theoretic –30 de ore (2 ore pe săptămână)
                  Seminar-  15 ore (1 oră pe săptămână)
                  Activitatea individuală a masterandului– 22,5  ore

Activităţi formative
Masteranzii  vor audia un curs de prelegeri care are drept scop formarea unei viziuni integre asupra proceselor de instituţionalizare şi extindere a Uniunii Europene şi Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, actualmente UE fiind unica structură de caracter supranaţional şi unul dintre centrele de putere mondială, iar NATO reprezintă cea mai eficientă instituţie în materie de asigurare a securităţii regionale şi de menţinere a păcii la nivel regional şi interregional. În timpul prelegerilor masteranzii vor trebui să identifice problemele şi opţiunile care au contribuit la angajarea, aprofundarea şi extinderea cooperării în cadrul Uniunii Europene şi Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, inclusiv vor fi determinate oportunităţile de integrare europeană a Republicii Moldova şi de consolidare a raporturilor ei cu NATO. La seminare masteranzii vor prezenta referate, în care vor fi puse în discuţie şi cercetate relaţiile bilaterale dintre UE şi statele-membre, NATO şi statele-membre, UE şi NATO.

Conţinutul  cursului:

Dimensiunea geopolitică a relațiilor internaționale. Istoria proiectelor de integrare europeană. Proiecte postbelice de integrare  europeană. Geopolitica integrării europene și euroatlantice (anii ’50- ‘60). Geopolitica integrării europene și euroatlantice (anii ’70- ‘80). Geopolitica integrării europene și euroatlantice  (anii ‘90). Geopolitica integrării europene și euroatlantice (primul deceniu al sec. XXI). Relațiile dintre Uniunea Europeană  și  Alianța Atlanticului  de Nord: istorie și actualitate. Relațiile dintre Republica Moldova și NATO.

Lista surselor bibliografice obligatorii la curs:Juc Victor. Politica externă. În: Enciclopedia. Republica Moldova.Ed.a 2-a Chişinău, 2011.Kahn Sylvain Geopolitica Uniunii Europene. Chişinău,2008.
Evaluarea:
Cursul finalizează cu examen care va include un test complex ce conţine subiecte la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare. Examenul va fi precedat de susţinerea unui referat consacrat celor mai actuale probleme ale construcţiei europene şi euroatlantice.