Bioinformatics is an interdisciplinary field, that has a rapid evolution and is based on usage of...
F.01.O.003 | Credite 10 |
Semestrul de toamnă
Responsabil de curs: Conferenţiar universitar Varvara BUZILĂ , Biroul 2.
Responsabil de seminar: Conferenţiar universitar Varvara BUZILĂ , Biroul 2.
Eligibilitatea: MSc Globalizarea: Istorie, Politici, Culturi Europene.
Pre-rechezit: Studii universitare de licenţă (ciclul I).
Structura: Curs teoretic – 90 ore(6 ore săptămânal)
Seminarii -
Activitate individuală a studentului – 45 ore
Activităţi formative
Audienţii cursului vor beneficia de prelegeri şi seminarii având ca scop asimilarea principalelor concepte, curente şi teorii care formează istoria etnografiei şi etnologiei. Prin reactualizarea discursului acestor discipline se urmăreşte scopul de a facilita orientarea audienţilor în dialogul ştiinţelor socio-umanistice, prin exersarea unei gândiri etnologice critice asupra realităţilor socio-culturale actuale. Cursul va păstra un cadru teoretic şi geografic destul de vast pentru a le permite studenţilor o cât mai mare libertate în căutarea împlinirii universului lor intelectual, în afirmarea identităţii lor culturale.
Conţinutul cursului. Sistemul ştiinţelor format din Etnografie, Etnologie şi Antropologie în contextul disciplinelor conexe. Din istoria disciplinelor. Termenii şi conceptele de bază. Spaţii lingvistice/culturale în context european. Mişcări naţionale şi conflicte etnice. Habitatul. Ocupaţiile. Vestimentaţia. Preferinţe alimentare. Eticheta tradiţională. Obiceiurile, datinile.
Lista surselor bibliografice obligatorii la curs:
Jean Cuisenier, Etnologia Europei, Bucureşti, 1999; Romulus Vulcănescu (coordonator), Introducere în Etnologie, Bucureşti, 1980; Pierre Bonte, Michel Izard, Dicţionar de Etnologie şi Antropologie, Iaşi, 1999; Francois Laplantine, Descrierea etnografică, Iaşi, 2000; Marie-Odile Gerard, Olivier Lesservoisier, Richard Pottier, Noţiunile-cheie ale Etnologiei, Iaşi, 2001.
Evaluarea
Cunoştinţele audienţilor cursului vor fi evaluate şi apreciate prin sistemul acceptat de note la fiecare temă. Cursul se va încheia cu examenul final ce va include un test complex de subiecte la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică pe parcursul semestrului prin elaborarea de eseuri şi scrierea lucrărilor de control (30%), activităţile individuale (30 %) şi examenul final (40%).