Stagii de practică

Ciclul I (Licenţă)

Practica de iniţiere în specialitate
Stagiile de practică, realizate  de către studenţii specialităţii Filosofie, reprezintă continuarea orelor teoretice şi  practice într-un mod mai desfăşurat, cu perspectiva determinării domeniului de cercetare ulterioară.
Perioada de practică din semestrul II, al anului I se caracterizează printr-un şir de vizite efectuate de către practicanţi, cu scopul familiarizării cu structuri instituţionale specializate şi cu preocupările ştiinţifice ale acestora, cum ar fi: Institutul de Istorie al AŞM; catedre de ştiinţe socio-umane ale altor universităţi: USM, USEM, UTM, etc.; centre de informare şi documentare ; Biblioteca naţională, Biblioteca Ştiinţifică Centrală ”Andrei Lupan” a AŞM, etc.

Practica de specialitate
Practica de specialitate se realizează în cadrul centrelor de specialitate, cum ar fi Laboratorul de Cercetări Ştiinţifice de pe lângă Facultatea de Istorie, Filosofie şi Antropologie a USM, la Institutul de profil al AŞM, la centre de servicii de presă din cadrul diverselor instituţii de stat sau companii, în dependenţă de direcţia aleasă. Realizarea practicii are loc sub conducerea responsabilului de practică în strânsă conlucrare cu tutorele ştiinţific, care participă la aprecierea tematicii tezelor de an a studenţilor, la identificarea şi definitivarea  scopului şi obiectivelor cercetărilor, la studiile de caz pe care urmează să le elaboreze studenţii, sau la propunerile de aplicare în practică a rezultatelor cercetărilor realizate. Practica de specialitate va fi evaluată în baza unui raport, pe care studentul practicant îl prezintă la catedră. Raportul va include activităţile pe care le-a realizat practicantul în perioada de practică şi prezentarea unei descrieri a situaţiei în domeniu la moment, determinarea unei probleme de soluţionat şi mecanismele de soluţionare.

Studii superioare de masterat, ciclul II
Globalizare: istorie, politici, culturi europene

În decursul stagiului de practică masteranzii sunt familiarizaţi cu direcţiile prioritare de cercetare din cadrul disciplinei Cercetare şi dezvoltare tehnologică, însuşesc metodele de cercetare pe care le vor folosi la realizarea tezei de masterat. Programul de lucru al masterandului se aprobă în funcţie de specificul activităţii sectorului, Institutului. Activitatea masterandului este periodic evaluată de către conducătorul ştiinţific.

Studii superioare de masterat, ciclul II
Securitatea Naţională

Stagiul de practică are menirea să aprofundeze cunoştinţele obţinute şi să creeze abilităţi şi deprinderi cu caracter aplicativ în domeniul Securităţii naţionale. Stagiul de practică reprezintă o continuare aplicativă a lucrărilor teoretice iniţiate în anul I al ciclului II, în timpul lucrărilor asupra tezei de licenţă cu perspectiva includerii rezultatelor practice obţinute în teza de masterat. În perioada de practică masterandul lucrează individual, fiind ghidat de conducătorul tezei de masterat, manifestând capacităţi deosebite de analiză şi sinteză a informaţiei, spirit de iniţiativă personală, creativitate şi ingeniozitate. Experienţa acumulată în perioada de practică îi va permite masterandului să stabilească obiective realiste şi bine formulate pentru cercetarea inclusă în lucrarea de masterat, axate pe probleme de o stringentă importanţă pentru societate. Stagiul de practică va finaliza cu elaborarea de către masterand a tezei de masterat în baza aprofundării deprinderilor aplicative acumulate.