UnAȘM sărbătorește Ziua Europei

Universitatea Academiei de Științe a Moldovei va participa la 13 mai la Ziua Europei organizată de către Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Evenimentul are loc de a marca şi a promova rezultatele Uniunii Europene: pace, cooperare economică, libera circulaţie. Agenda evenimentului și schema amplasării corturilor le găsiți aici.

La cortul AȘM amenajat în Orășelul European din Grădina Publică “Ștefan cel Mare și Sfânt” vor putea fi găsite informații despre oferta educațională, proiectele implementate și activitățile realizate în cadrul Universității.

Ziua Europei este marcată anual de către comunitatea europeană şi ţările partenere pe 9 mai. Data comemorează declaraţia istorică din 1950 a ministrului de externe francez, Robert Schuman, de la Paris, care propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, pentru a evita posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Ziua Europei vine să consolideze valorile comune ale statelor europene şi să marcheze identitatea europeană a culturii moldoveneşti prin activităţi culturale şi de divertisment.

online meds