Cei mai buni studenți ai țării - Burse de merit 2016

Studenții UnAȘM Mihail CURAGĂU, Sofia GUTIUM, Doina ȚURCAN și masteranzii UnAȘM Adrian FRATEA, Aina IDRISOVA, Natalia NACONECINAIA sunt șase dintre 50 cei mai buni studenţi ai ţării, câștigători ai concursului Burse de Merit – 2016, ediția a XXI-a.

Ceremonia festivă de decernare a Burselor a avut loc la data de 4 mai 2017 și a fost organizată de către Centrul de Informații Universitare sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova (CRRM), cu suportul  financiar al BC Moldova Agroindbank SA  şi al companiei Orange Moldova.

În acest an, la concurs au participat 266 de studenţi de la 15 instituţii de învăţământ superior, dintre care au fost selectaţi 50 de finalişti de la 9 instituţii universitare, care vor beneficia de Burse în valoare de a câte 12000 MDL fiecare. Bursele sunt oferite de către partenerii programului, BC Moldova Agroindbank SA şi Orange Moldova.

Programul în cauză îşi propune să reafirme prestigiul studiilor superioare de calitate în Republica Moldova şi să-i stimuleze pe cei mai buni studenţi, pentru performanţe academice şi implicare activă în cercetări şi activităţi extracurriculare.  În cadrul celor douăzeci şi una de competiţii anuale organizate, în jur de 5000 de studenţi de la instituţiile universitare din Moldova au participat la acest concurs, dintre care 1330 studenţi au beneficiat de Burse de Merit.  

Felicitări premianților!!!

Sursa Fotografii: diez.md; joblist.md.

online meds