Arta oratorică şi a performării tinerei personalităţi

Atelierul de retorică şi oratorie ca spaţiu de formare a tânărului de succes al societăţii de astăzi, moderat de catedra Limbi şi Literaturi, profesorii T. Cristei şi G. Păduraru, îşi câştigă adepţi, în special, dintre studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Socioumanistice, care, după prima şedinţă de inaugurare, au manifestat un viu interes pentru „magia” automodelării şi promovării sale prin stăpânirea artei oratorice şi prin dobândirea unei imagini de sine moderne. Activitatea propriu-zisă a demarat cu evoluări discursive în plen, care au relevat o serie de nevoi prioritare pe care trebuie să şi le acopere tinerii din echipa constituită, cum ar fi: corectitudinea rostirii, calitatea şi diversitatea limbajului (verbal, corporal, iconic), elaborarea rapidă a variatelor tipuri de discursuri solicitate de activitatea profesională, semnificaţia vestimentaţiei, feedback-ul etc. De aceea studentele au decis să deprindă mai întâi, măiestria rostirii corecte, fliente şi eufonice, care, în primul rând, într-o comunicare publică, atrage/captează atenţia ascultătorilor, creând climatul empatic şi asugurând succesul afirmării. În acest plan, s-au antrenat diverse exerciţii interactive, ce au constituit primul arsenal de texte ludice, care pot sta oricând la îndemână şi pentru o comunicare de spirit. Stidenţii care-şi mai doresc o personalitate impresionantă şi de  calitate, au o şansă să-şi realizeze visul în cadrul atelierului în cauză.