Securitate Națională

Descrierea generală

Programul de masterat la Securitatea naţională urmăreşte formarea unor abilităţi şi deprinderi profesionale în concordanţă nemijlocită cu conceptele generale şi complexitatea proceselor specifice teoriei şi practicii Securităţii naţionale.  
Necesitatea pregătirii specialiştilor în domeniul Securităţii naţionale este dictată în mod imperativ atât de cerinţele vieţii sociale, politice, economice contemporane, perturbată de numeroase crize, cât şi de amploarea, importanţa crescândă ale progresului tehnico-ştiinţific. În cadrul procesului de instruire la specialitatea datăse preconizează pregătirea specialiştilor de profil larg, care vor poseda cunoştinţe teoretice şi aplicative vaste în domeniu. 
Pentru realizarea complexă a scopului şi sarcinilor trasate în concordanţă cu planului de instruire în cadrul studiilor de masterat, programul prevede următoarele discipline fundamentale: Introducere în securitatea naţională, Teoria şi metodologia cercetării, Dreptul constituţional, precum şi discipline de specialitate: Securitatea economică, Securitatea mediului, Securitatea informaţională, Securitatea militară, Securitatea energetică, Securitatea tehnologică, Securitatea politică, Securitatea alimentară, Biosecuritatea, Securitatea demografică, Securitatea sănătăţii umane, Examinarea şi soluţionarea litigiilor, Securitatea proprietăţii intelectuale, Managementul securităţii proprietăţii intelectuale, ce sunt menite să formeze competenţele instrumentale ale absolventului programului de masterat.
Astfel, programul de masterat Securitatea naţională cuprinde totalitatea tehnicilor de investigare şi cercetare care vin să sublinieze trendul ascendent şi dinamismul de dezvoltare şi perfecţionare continuă a Securităţii naţionale ca ramură contemporană a preocupărilor prioritare a societăţii moderne.

La finalizarea studiilor, absolventul va obţine:

competenţe generale:

  • să autoevalueze performanţelor proprii obţinute în domeniul Securităţii naţionale;
  • să estimeze cunoştinţele obţinute înainte de a le utiliza într-un anumit scop;
  • să realizeze activităţi practice în scopul promovării şi transferării în diverse sectoare de activitate a rezultatelor obţinute;
  • să estimeze importanţa realizărilor ştiinţelor socioumane pentru societate;
  • să aplice tehnologiile informaţionale moderne;
  • să comunice rezultatele cercetărilor din domeniul dat şi din alte domenii;
  • să analizeze rezultatele obţinute cu datele existente în diferite bănci.

competenţe specifice:

  • să identifice principalele direcţii de dezvoltare a domeniului Securitatea naţională şia Ştiinţelor sociale şi umanistice;
  • să argumenteze utilitatea  unei anumite metodologii în cadrul cercetărilor din domeniul Securităţii naţionale şiîn studiul ştiinţelor socioumanistice.
  • să implementeze proiecte socioumanistice de cercetare ştiinţifică în domeniul Securităţii naţionale, care să conducă la soluţii cu impact social, demonstrând un înalt grad de autonomie;
  • să stabilească priorităţile studiilor interdisciplinare în cercetările ştiinţifice;
  • să înainteze şi să argumenteze propuneri şi să identifice metodele adecvate pentru soluţionarea unor probleme specifice domeniului Securităţii naţionale;
  • să adapteze şi să implementeze realizările ştiinţifice interdisciplinare, cât şi din alte domenii de cercetare la investigaţiile din sfera Securităţii naţionale;
  • să aplice realizările ştiinţifice din alte domenii la investigaţiile ce ţin de ştiinţele socioumanistice;
  • să utilizeze tehnologiile contemporane în colaborarea profesională şi în procesul de cercetare din domeniul Securităţii naţionale;
  • să aplice inovaţiile din domeniul ştiinţelor socioumanistice în practică;
  • să interpreteze concepţiile socioumane în vederea realizării lucrărilor proprii;
  • să utilizeze metodele adecvate de înregistrare a datelor, cât şi de formulare a rezultatelor şi a concluziilor asupra investigaţiilor proprii efectuate cu referinţă la securitatea naţională.

Institute încadrate în realizarea programului

Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice (Certificat de acreditare: seria I Nr.016, Hotărârea nr     38/AC din 28.06.2007); 
Institutul de Istorie, Stat şi Drept (Certificatul de acreditare seria I, nr. 015, Hotărârea nr 35/AC din 12.04.2007); 
Institutul Patrimoniului Cultural (Certificat de acreditare: seria I nr. 013, Hotărârea nr 33/AC din 11.01.2007); 
Institutul de Filologie (Certificat de acreditare: Seria 1 Nr.014, Hotărârea nr.34/AC, din 08.02.2007).

Direcţiile ştiinţifice fundamentale şi aplicate

Obiectivul principal al disciplinei constă în studierea multilaterală şi aprofundată a problematicii Securităţii naţionale pe direcţii de bază: abordarea socio-filosofică, generală şi metodologico-teoretică a noţiunii de Securitate şi a problemelor specifice Securităţii naţionale; abordarea juridică a subiectelor specifice problematicii securităţii naţionale, incluzând examinarea şi soluţionarea legală a conflictelor şi litigiilor din domeniul  Securităţii naţionale; perspectiva praxiologică şi aplicativă în sfera Securităţii naţionale, incluzând formarea cunoştinţelor, abilităţilor şi deprinderilor practice ce pot fi utilizate în cadrul instituţiilor specializate în asigurarea Securităţii naţionale.

Perspective de angajare

Absolvenţii studiilor de Master la specialitatea Securitatea naţională îşi vor putea continua investigaţiile în cadrul studiilor de doctorat în instituţiile de cercetare ale AŞM sau vor avea posibilitatea de a activa în calitate de cercetători ştiinţifici în cadrul centrelor de cercetare ale Institutelor AŞM sau în alte activităţi practice legate de specialitatea studiată precum lucrul operativ şi de investigaţie în organele de forţă, de control şi supraveghere ale Republicii Moldova, în instituţiile de stat şi internaţionale abilitate în domeniul protecţiei şi asigurării securităţii naţionale.

Onestitatea academică 

Dezvoltarea profesională este axată pe cunoaşterea activă (prin analiză, sinteză şi investigaţii), studentul fiind plasat în centrul activităţii didactice, motivând interesul şi curiozitatea faţă de procesele ce se petrec în mediu. În acelaşi timp, esenţial este respectul acordat cunoaşterii produse de ceilalţi, indicând sursa de citare. Este interzis copiatul la examene, lucrări, teste, în timpul activităţii individuale şi elaborării rapoartelor, eseurilor. Importantă este interrelaţia adecvată între studenţi şi dintre studenţi şi profesori. Respectarea regulilor de conduită civică şi academică va asigura un proces de instruire de calitate înaltă.