Hidrobiologie generală

F.03.A.018 Credite 5

Semestrul de toamnă

Titular de curs: lector superior Castraveţ Tudor, e-mail: [email protected]

Eligibilitatea: licenţă, specialitatea Geografie

Pre-rechizit: diplomă de bacalaureat

Structura:    curs teoretic – 30 ore (2 ore săptămânal)

seminare - 30 ore (2 ore săptămânal)

lucrări de laborator - 30 ore (2 ore săptămânal)

activităţi individuale ale studentului – 60 ore

Activităţi formative
Cursul Hidrologie generală constituie un curs integru, destinat formării specialiştilor geografi. Obiectivul cursului este de a prezenta studenţilor noţiunile de bază legate de cunoaşterea apei ca substanţă naturală, de răspândirea sa pe glob şi de relaţiile sale cu toate celelalte părţi componente ale peisajului. Prezentarea hidrologiei ca ştiinţă analitică a unuia din componenţii peisajului. Rolul ei faţă de alte ştiinţe geografice. Apa ca substanţă - originea apei, structura, proprietăţi, importanţa. Rezervele de apă ale globului. Apele subterane. Râurile. Gheţarii. Lacurile. Mlaştinile. Mările şi oceanele Pământului. Hidrologia cuprinde două mari compartimente: hidrologia mărilor şi oceanelor şi hidrologia uscatului sau hidrologia continentală. Deprinderile, priceperile şi cunoştinţele obţinute în cadrul studierii acestui curs vor oferi studenţilor posibilitatea de a înţelege mai profund celelalte discipline geografice.

Conţinutul cursului
Apa în natură. Circuitul apei în natură. Știinţele hidrologice. Raporturile hidrologiei cu alte ştiinţe. Obiectivele de bază ale hidrologiei. Metode de cercetare. Proprietăţile generale ale apei. Proprietăţile fizice ale apei în stare lichidă, solidă şi de vapori. Proprietăţile chimice ale apei. Proprietăţile organoleptice, biologice şi bacteriologice ale apei. Apele subterane. Originea apelor subterane. Caracteristicile fizice ale rocilor magazin. Tipuri de apă în roci. Strate acvifere. Reţeaua hidrografică şi sistemul fluviatil. Elementele unui râu. Ierarhizarea reţelei hidrografice. Văile râurilor. Geneza şi evoluţia văilor. Profilul transversal al râului. Profilul longitudinal. Bazinul hidrografic. Caracteristicile morfografice şi morfometrice ale bazinului hidrografic. Mari fluvii ale Terrei. Dinamica apelor râurilor. Mişcarea laminară şi mişcarea turbulentă. Hidrometria vitezelor şi debitelor. Hidrometria nivelurilor. Alimentarea scurgerii. Sursele de alimentare. Influenţa factorilor fizico-geografici asupra scurgerii râurilor. Influenţa factorului antropic. Elementele caracteristice ale regimului scurgerii. Scurgerea aluviunilor. Regimul termic şi al fenomenelor de îngheţ. Originea şi clasificarea lacurilor Terrei. Morfologia şi morfometria lacurilor. Dinamica apelor din lacuri. Regimul termic al apei din lacuri. Regimul fotic. Culoarea apei lacurilor. Chimismul apei lacurilor. Viaţa în lacuri. Bălţile şi mlaştinile. Zăpezile persistente şi formarea gheţarilor. Oceanul Planetar - componente. Clasificarea şi răspândirea mărilor. Proprietăţile fizico-chimice ale apelor oceanice. Dinamica apelor oceanice.

Lista surselor bibliografice recomandate
Diaconu C., Șerban P. (1994), Sinteze şi regionalizări hidrologice, Edit. Tehnică, Bucureşti; Drobot R. (1997), Bazele statistice ale hidrologiei, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Gâştescu P. (1969), Lacurile de pe glob, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti; Gâştescu P. (1998), Hidrologie, Edit. Roza vânturilor, Târgovişte; Gâştescu P. (1998), Limnologie şi Oceanografie, Edit. H.G.A., Bucureşti; Grecu Florina (1997), Gheaţă şi gheţari, Introducere în glaciologie, Edit. Tehnică, Bucureşti; Pantazică Maria (1985), Hidrometrie, Edit. Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi; Pişota I. (1995), Hidrologie, Edit. Universităţii Bucureşti; Pişota I., Zaharia Liliana (1995), Hidrologie. Caiet de lucrări practice, Edit. Universităţii Bucureşti; Popa R. (1997), Elemente de hidrodinamica râurilor, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Romanescu Gh. (2002), Hidrologie generală, Edit. Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava; Schram Maria, Pantazică Maria (1983), Hidrologia uscatului, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi; Stănescu I. (2000), Hidrologie, Edit. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi; Zăvoianu I. (1999), Hidrologie, Edit. Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti.

Evaluarea
Activitatea studentului va fi monitorizată la fiecare tip de activitate şi va fi apreciată prin note. La sfârşitul cursului va avea loc examenul final (180 min., scris), care va include un test complex de întrebări la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică demonstrată la lucrările de control (20%), activităţile individuale (teme, referate, proiecte, studii de caz etc.) (20%), testarea periodică prin lucrări de control aplicaţiile practice în laborator (20%) şi examenul final (40%).

Onestitatea academică
Lucrând în cadrul acestui curs este important de dezvoltat spiritul de echipă şi de lucru în grup. Vă încurajez să vă ajutaţi reciproc în cadrul seminarelor şi activităţilor multimedia, efectuând temele în cadrul activităţilor individuale, însă fiecare temă, activitate sau lucrare prezentată spre evaluare trebuie sa fie una originală. Nu se acceptă plagierea, copierea, utilizarea directă a materialelor de Internet, etc.

Vă rog să citiţi cu atenţie Codul de Etică şi Regulamentul studentului UnAŞM