Biologie celulară

F.02.O.010 Credite 4

Semestrul de primăvară

Titular de curs: doctor în biologie, conf. univ. Larisa Andronic, IGFP, biroul 217,

E-mail: [email protected]

Eligibilitatea: obligatoriu pentru studenţii de la specialităţile Biologie, Biologie Moleculară,  şi la solicitare pentru studenţii specializaţi la Ştiinţe ale mediului

Pre-rechezit: studii liceale.

Structura:    curs teoretic - 30 ore (2 ore săptămânal)

laborator – 30 (2 ore săptămânal)

activităţi individuale  - 60 ore

Activităţi formative
Ciclul de lecţii Biologie celulară prezintă studenţilor informaţii referitoare la organizarea structurală a celulelor procariote şi eucariote ce asigură fundamentarea reperelor conceptului general despre unitatea structurală a organismelor vii, compartimentarea celulară, biogeneza organitelor celulare. În cadrul lecţiilor teoretice şi practice studenţii învaţă să identifice metodele citologice de studiu, reieşind din obiectivele trasate, să aprecieze starea funcţională a organitelor subcelulare şi a celulei în baza tabloului structural, să evidenţieze reorganizările structurale stereotipice şi cele specifice stabilite în diferite condiţii patologice. Activităţile individuale preconizează analiza informaţiei din literatura de specialitate ce vizează aspectele ultrastructurale comparative ale diferitor tipuri de celule şi ţesuturi (procariote, animale, vegetale) şi expunerea esenţei problemelor evaluate sub formă de eseu. De asemenea, studenţii sunt încurajaţi în elaborarea unor proiecte de interes ştiinţific cu aplicarea metodelor  citologice de studiu.

Conţinutul cursului
Istoricul investigaţiilor biologiei celulare. Organite si structuri specifice celulelor vegetale şi animale. Organizarea moleculară a membranei plasmatice, joncţiuni intercelulare. Matricea extracelulară; compoziţie şi arhitectură. Glicocalixul. Peretele celular. Nucleul. Organizarea interfazică a nucleului. Cromatina: conţinut şi structură. Carioplasma. Nucleolul: structura şi rolul nucleolului. Membrana nucleară – structură şi funcţie. Hialoplasma. Caracteristica fizico-chimică a hialoplasmei. Citoscheletul. Microfilamente şi microtubuli. Mobilitatea celulară. Incluziuni celulare. Transportul substanţelor şi tranzitul vezicular. Secreţia celulară. Organitele sistemului energetic. Peroxizomii, tipul şi rolul lor în celulele vegetale şi animale. Vacuolele şi metabolismul celular. Mitocondriile: ultrastructură, tipologie şi diversitate. Ontogeneza şi autoreproducerea mitocondriilor. Ultrastructura plastidelor, diversitatea şi biogeneza lor.  Reproducerea celulară. Ciclul celular. Mitoza şi amitoza. Morfologia aparatului mitotic şi dinamica mitozei. Meioza.  Etapele meiozei. Particularităţile profazei I meiotice. Diferenţierea celulară. Memoria celulară şi gradienţii morfogenici. Totipotenţa celulară. Citopatologia: senescenţa celulară, apoptoza, necroza.

Lista surselor bibliografice obligatorii la curs
Alberts B. et al. Molecular Biology of the Cell, 4th edition. New York: Garland Science, 2002; Costică N., Niţa M., Ivaşcu L. Citologie generală. Manual de lucrări practice. Iaşi. Ed. Universităţii „A.I.Cuza”, 2002; Cotrutz C. şi alţii. Manual de lucrări practice de biologie celulară, Chişinău, 1994; Grati V. Citologie generală. Partea I . Ed. Prut Internaţional, 2006; Grati V. Citologie generală. Partea II . Ed. Prut Internaţional, 2007; Grati V. şi alţii. Citologie generală. Compendiu de lucrări practice. Ed. Prut Internaţional, 2006; Popa N. Citogenetica, Chişinău, 1996; Toma C., Niţa M. Celula vegetală, Iaşi, 1995; Wayne R. Plant Cell biology. Elsevier Acad. Press, 2009; Ченцов Ю.С. Введение в клеточную биологию. Учебник для вузов (4-е изд.),  М.:ИКЦ «Академкнига»,  2005; Паушева З.П. Практикум по цитологии растений. Москва, ВО «Агропромиздат», 1988.

Evaluarea
Activitatea studentului va fi monitorizată la fiecare tip de activitate şi va fi apreciată prin note. La sfârşitul cursului va avea loc examenul final (180 min., scris), care va include un test complex de întrebări la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică demonstrată la elaborarea eseului şi la lucrările de control (25%), activităţile individuale în clasa multimedia (25%), aplicaţiile practice în laborator (20%) şi examenul final (30%).

Onestitatea academică
Studenţii sunt  încurajaţi să lucreze în echipă,  să se ajute reciproc în cadrul seminarelor şi activităţilor multimedia, efectuând temele în cadrul activităţilor individuale, însă fiecare temă, activitate sau lucrare prezentată spre evaluare trebuie sa fie una personală. Nu se acceptă plagierea, copierea, utilizarea materialelor din internet, etc.