Nanocompozite

S.01.A.04   Credite5

Semestrul I
Responsabil de curs: doctor, conf. univ. Constantin Indricean, e-mail: [email protected]
Eligibilitatea: masterat, specialitatea Chimie
Pre-rechezit: studii universitare de licenţă
Structura:
Curs theoretic – 35 ore (2 ore săptămânal)
Seminar – 10 ore (1 oră săptămânal)
Activitate individuală a masterandului – 105 ore

Activităţi formative
Orientarea cercetării ştiinţifice internaţionale se axează pe coordinate prioritare, în cadrul cărora domeniul compuşilor anorganici nanostructuraţi ocupă un domeniu de larg ineter şi perspectivă, privind implimentarea acestora în diverse procese innovative. Tot o dată compuşii anorganici nanostructuraţi reprezintă un segment important din cadrul ariei tematice europene.
Obiectivul principal al cursului este de a asigura un bagaj de cunoştinţe, sistematizate şi actualizate, necesar pentru a orienta masteranzii, tinerii cercetători, în domeniul foarte complex al compuşilor anorganici moderni, nanostructuraţi.

Conţinutul cursului
Introducere în nanosubiect. Scopul şi sarcinile disciplinei nanomateriale şi nanocompozite. Scurt istoric al dezvoltării nanomaterialelor ca ştiinţă. Domeniile nanomaterialelor şi legătura lor cu alte ştiinţe. Nanomaterialele şi nanocompozitele. Clasificrea şi proprietăţile lor fizico-chimice. Nanostructuri mono-dimensionale (0D-). Caracteristica generală a nanostructurilor mono-dimensionale. Nanowires (nanosirme). Nanorods (nanobastoane). Nanofibers (nanofibre). Nanodots (nanopuncte). Nanostructuri bi-dimensionale. Nanostructuri speciale. Metode de studiu ale nanostructurilor şi a nanomaterialelor. Proprietăţile funcţionale ale nanomaterialelor. Domeniile de aplicare ale nanomaterialelor. Obţinerea nanoparticulelor magnetice şi caracterizarea lor prin diferite metode fizice.

Lista surselor bibliografice obligatorii la curs
Y. Chao , Nanostructures and nanomaterials -, 2005, Edit. ACS Szmposium Series. Nanotechnology. Molecular Designed Materials. Gan-Moog Chow, Editor Naval Research Laboratory. Kenneth E.Gonsales, Editor Universitz of Connecticut. Amer. Chem. Soc., Washington, DC 1996. 413 p. A.G.Curtis, Nanotechniques and approaches in biotechnology, Trend Biotech, 2001, 19, 97-101. Р.А. Андриевский, А.В. Рагуля. Наноструктурные материалы. М.: Академия, 2005. П.Харрис. Углеродные нанотрубы и родственные структуры. Новые материалы XXI века. М.: Техносфера, 2005. Суздалев И.П., Суздадев П.И. Нанокластеры и нанокластерные системы. // Успехи Химии. 2001. Т.70. №.3. С.203-240. Г.Б. Сергеев. Нанохимия. М.: Издательство МГУ, 2003. Помогайло А.Д., Розенберг А.С., Уфлянд И.Е. Наночастицы металлов в полимерах. М.: Химия. 2000. 672 C. Ч.Пул, Ф. Оуэнс. Нанотехнологии. М.: Техносфера, 2004. C.П.Губин, Ю.А.Кокшаров, Г.Б.Хомутов, Г.Ю.Юрков. Магнитные наночастицы: методы получения, строение, свойства. Успехи химии, 2005, Том 74, Номер 6, Стр.539-574.

Evaluarea
Activitatea studentului va fi monitorizată la fiecare tip de activitate şi va fi apreciată prin note. La sfârşitul cursului va avea loc examenul final (120 min., scris), care va include un test complex de întrebări la nivel de cunoaştere, integrare şi aplicare a cunoştinţelor. Nota finală se va constitui din reuşita academică demonstrată la elaborarea eseului şi la lucrările de control (20 %), prezentarea raportului (20 %), aplicaţiile practice în laborator (20 %) şi examenul final (40 %).